Radu Drăgușin avea așteptări mari înaintea acestui sezon de Premier League, dar începutul campionatului nu a fost așa cum și-a dorit internaționalul român.
Stoperul naționalei României a adunat doar 196 de minute în tricoul lui Tottenham Hotspur în acest început de stagiune și a primit o notă rușinoasă de la jurnaliștii englezi.
Radu Drăgușin a bifat puțin sub 200 de minute în tricoul grupării londoneze, fiind folosit în patru meciuri. Două în Premier League, cu Newcastle United și Manchester United, unul în Europa League, împotriva lui Qarabag, când a fost eliminat în minutul 8, și unul în Cupa Ligii Angliei, în deplasare cu Coventry. Chiar și așa, Radu Drăgușin este titular de drept în centrul apărării la prima reprezentativă a României, unde face cuplu cu Andrei Burcă.
Jurnaliștii englezi au analizat prestațiile de până acum ale jucătorilor lui Ange Postecoglou, iar Radu Drăgușin a primit nota 4,5, la egalitate cu Ben Davies, un alt fundaș care este în mod normal rezervă.
„Trei titularizări și patru apariții pentru românul de 22 de ani. A fost solid împotriva lui Newcastle și Coventry, dar a făcut un dezastru în minutul 7 cu Qarabag și a fost eliminat. În acest sezon vor veni și zile mai bune pentru fundașul central”, au scris englezii de la Football London.
Cea mai mică notă a primit-o portarul de rezervă Fraser Foster (3), în timp ce Brennan Johnson și Dejan Kulusevksi sunt „premianții clasei”, fiecare notați cu 9.
Sursa citată mai sus a făcut mai multe previziuni, ca și un exercițiu de imaginație, și au scris unde cred că vor evolua jucătorii lui Tottenham în aproximativ cinci ani de acum înainte.
„Românului înalt, puternic și confortabil din punct de vedere tehnic i se potrivește ‘mănușă’ Premier League, iar la 28 de ani ar fi în cea mai bună formă a carierei, în jurul sezonului 2030/2031. Cristian Romero ar putea foarte bine să fie plecat până atunci la Real Madrid, iar Drăgușin să fie un titular obișnuit la echipă”, au mai notat englezii.
Asta în ciuda faptului că impresarul românului, Florin Manea, susține cu tărie că dacă fotbalistul nu va începe să joace mai mult la gruparea londoneză, va lua în serios opțiunea de transfer sau împrumut la altă echipă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER