Prestația lui Radu Drăgușin din meciul pierdut de Tottenham cu 3-0 pe terenul celor de la Fulham abia dacă i-a adus o notă de trecere din partea jurnaliștilor englezi.
Internaționalul român a profitat de accidentarea lui Micky van de Ven și a fost, în premieră, titular la Spurs. Acest moment va fi unul care îi va rămâne ca o amintire amară fundașului nostru central, care nu a putut să facă prea multe.
Prestația sa a fost analizată de publicațiile din Anglia, care i-au acordat notă „de trecere” și care au considerat că prestația sa nu a fost deloc una strălucită.
Tottenham a pierdut fără drept de apel, cu 3-0, pe terenul lui Fulham, acesta fiind primul meci în care internaționalul român Radu Drăgușin a fost titular în Premier League.
Publicația London Evening Standard l-a notat pe fundașul nostru cu 5 și nu s-a ferit să noteze că diferența dintre el și Micky van de Ven este una vizibilă.
„A fost precis și calm cu mingea la picior, dar l-a pierdut pe Muniz într-un moment vital. Probabil Micky van de Ven ar fi gestionat mai bine centrarea care a dus la gol. A părut ușor obosit la finalul primului meci ca integralist”, au scris jurnaliștii de la London Evening Standard.
Jurnaliștii britanici de la The Sun consideră că Radu Drăgușin ar fi putut să facă mai multe la primul gol al meciului, semnat de Muniz. Aceștia au transmis că marcatorul a fost nevoit să iasă de pe teren după ce a fost lovit de internaționalul nostru.
„Muniz l-a depășit pe debutantul lui Tottenham, Radu Drăgușin, și a reușit un gol frumos. A deschis scorul cu trei minute înaintea pauzei.
Muniz a ieșit de pe teren puțin mai târziu, după ce a fost lovit de Dragușin în timp ce marca al doilea gol, primind ovații în picioare”, a notat The Sun.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER