Fanii lui Tottenham îl cer titular pe Radu Drăgușin în meciul cu Manchester City. Au găsit și soluția ideală pentru ca Ange Postecoglou să nu renunțe la Micky van de Ven.
Tottenham „a tremurat” pe teren propriu după ce s-a văzut condusă de Burnley. Ange Postecoglou a făcut mutarea mult așteptată de fani și l-a introdus pe Radu Drăgușin, în minutul 75. Românul a avut o evoluție bună, dar are șanse foarte mici să fie titular cu Manchester City, după ce van de Ven a marcat golul victoriei lui Spurs, pe final de meci.
Fundașul român a prins primele minute de joc după o pauză de șase meciuri, în Tottenham – Burnley 2-1. Fanii lui Spurs au avut o reacție fabuloasă când au văzut că Postecoglou face în sfârșit schimbarea mult așteptată. La intrarea lui Radu Drăgușin pe teren, tot stadionul a aplaudat.
Radu Drăgușin a prins doar 15 minute în meciul cu Burnley, după ce l-a înlocuit pe Oliver Skipp. Odată cu intrarea lui Drăgușin pe teren, Tottenham nu a mai avut probleme în centrul defensivei. Românul i-a luat locul lui van de Ven, fundașul olandez fiind trecut în partea stângă.
Vâzând că jocul echipei nu a mai suferit în apărare de la intrarea românului, fanii lui Spurs îi cer acum lui Postecoglou să îl titularizeze în meciul cu Manchester City. Astfel, Postecoglou e acum pus sub presiune să mizeze pe linia de fund formată din Porro – Drăgușin – Romero – van de Ven.
„I-a luat lui Postecoglou patru meciuri și jumătate pentru a vedea că cel mai bine e să îl muți pe Van de Ven în stânga și să îl joci pe Drăgușin cu Romero. Asta e îngrijorător”, e unul din mesajele care au circulat pe rețelele de socializare la finalul meciului.
Radu Drăgușin nu a mai evoluat de pe 30 martie și sâmbătă seară a bifat a șaptea apariție în tricoul lui Spurs. Fundașul român a făcut un final de meci bun și a avut o intervenție excelentă în prelungiri. Românul a atins mingea de 12 ori și a reușit 11 pase. Nota primită din partea celor de la Sofascore pentru evoluția lui Drăgușin din meciul cu Burnley a fost 6.6.
Titularul de drept pe postul jucătorului român, Micky van de Ven, a fost notat cu 7.8, el având și un rol decisiv în obținerea victoriei, după ce a marcat în minutul 83.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER