Oficialul FRF îi atrage atenția lui Radu Drăgușin că e posibil să fi luat o decizie greșită în iarnă, când a ales să o părăsească pe Genoa pentru Tottenham
La aproape jumătate de an de la mutare, fundașul român n-a reușit încă să se impună, iar Ange Postecoglou îl lasă pe banca de rezerve în majoritatea partidelor.
Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF Răzvan Burleanu, consideră că ar fi fost mai bine pentru Radu Drăgușin, dar și pentru echipa națională, ca stoperul să încheie sezonul actual la Genoa, unde era titular incontestabil.
Transferul la Tottenham nu i-a adus încă mari beneficii din punct de vedere sportiv, având în vedere că românul a bifat doar șase meciuri în Premier League.
„(n.r. E o problemă lipsa de meciuri pentru Drăguşin?) Orice jucător care nu joacă are o problemă din punctul ăsta de vedere. Şansa e că totuşi se antrenează într-un grup foarte puternic. Când îl ai pe Son la antrenamente, e foarte bine. Nu e acelaşi lucru ca la un meci, e o problemă.
Cred că era mai bine când era la Genoa. Mi-ar fi convenit mai mult să fi rămas la Genoa până la finalul sezonului, având în vedere situaţia de la Tottenham”, a spus Andrei Vochin la Orange Sport.
Florin Manea, impresarul secund al lui Radu Drăgușin, a făcut un anunț de ultimă oră legat de o posibilă plecare a fundașului român de la Tottenham.
„Dacă nu va juca, va trebui să ne gândim la soluții, dar, deocamdată, nu cred, pentru că abia a ajuns în luna ianuarie. Totuși, în viață nu se știe niciodată, să sperăm că nu, dar nu se știe.
Cred că Drăgușin ar fi mers la Napoli (n.r. dacă nu ar fi venit oferta din partea lui Tottenham), dar în cursă s-a aflat și Bayern Munchen.
S-a simțit foarte bine la Genoa și și-a dorit să meargă în afara Italiei. Dacă Bayern și Tottenham nu ar fi fost interesate de el, ar fi ales-o pe Napoli.”, a spus Florin Manea la Radio CRC.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER