Se cer măsuri drastice împotriva lui Casemiro, după ce brazilianul și-a strâns de gât un adversar: „Ar trebui arestat”
Casemiro a fost aspru criticat pentru modul în la bruscat pe unul dintre adversarii săi.
Se cer măsuri drastice împotriva lui Casemiro, după ce brazilianul și-a strâns de gât un adversar: „Ar trebui arestat”
Manchester United a câștigat partida contra celor de la Crystal Palace, scor 2-1, însă gestul mijlocașului brazilian a umbrit victoria „diavolilor”.
În cea de-a doua repriză a partidei de pe Old Trafford, Casemiro l-a strâns de gât pe adversarul Wiil Hughes, după ce mai mulți jucători ale celor două echipei au intrat într-un conflict la marginea terenului.
Fotbalistul a fost eliminat de către Andre Marriner, centralul partidei, abia după ce a consultat arbitrajul video. Pentru gestul său nesportiv, brazilianul a primit 3 meciuri de suspendare, motiv pentru care nu va juca în cele două partide cu Leeds United și Leicester City, toate din Premier League.
Imediat după incident, Gabriel Agbonlahor, unul dintre cei mai importanți jucători trecuți pe la Aston Villa, devenit în prezent analist TV, a comentat gestul lui Casemiro. Fostul atacant, ajuns la 36 de ani, consideră că brazilianul ar trebui să primească o pedeapsă mai mare.
„Casemiro s-a crezut Brock Lesnar în UFC. Pentru modul în care l-a strâns de gut pe Will Hughes ar trebui arestat. Se uită și copiii și văd asta. Aici nu e hochei pe gheață în America, unde se iau la bătaie în timpul meciului. E fotbal, nu vrem să vedem așa ceva. Casemiro trebuie să fie disciplinat de Manchester United”, a spus Agbonlahor, citat de Daily Mail.
Erik ten Hag: „El s-a comportat chiar mai rău decât Casemiro”
„Diavolii” au început perfect meciul, iar Bruno Fernandes a deschis scorul în minutul 7, după ce a transformat o lovitură de la 11 metri.
În minutul 62, Marcus Rashford a dublat avantajul celor de la Manchester United, în timp ce Jeffrey Schlupp să marcheze golul de onoare pentru Crystal Palace, în minutul 76.
La finalul celor 90 de minute, Erik ten Hag a ținut să-și felicite jucătorii pentru victorie, dar a vorbit și despre gestul lui Casemiro.
„Am văzut jucători de la ambele echipe care au depășit limita, apoi un jucător a fost ales și a fost eliminat. Arbitrul trebuia să fie consecvent. Dacă a fost eliminat Casemiro, cu mulți alții ar fi trebuit să se întâmple la fel. Cu siguranță, Ayew trebuia eliminat și el, s-a comportat chiar mai rău decât Casemiro”, a spus Erik ten Hag.