Noul protocol sanitar al „Proiectului Restart”, în cadrul căruia se vor relua antrenamentele de fotbal și Premier League, cuprinde reguli foarte stricte în ceea ce privește dezinfectarea suprafețelor cu care vor intra în contact jucătorii, inclusiv mingile, fanioanele de la colțul terenului, jaloanele, porțile și altele.
Liderii din fotbalul englez speră ca antrenamentele să se reia începând de luni. Inițial, jucătorii se vor antrena în grupuri mici, până în cinci persoane, în ședințe care nu pot avea o durată mai mare de o oră și 15 minute. Măsurile se vor schimba, ulterior, pe parcurs.
Jucătorii vor fi testați de două ori pe săptămână, vor fi supuși unui chestionar zilnic înaintea antrenamentului și li se va verifica temperatura, potrivit BBC.
Totodată, protocolul mai include și „igiena personală minuțioasă și utilizarea echipamentului de protecție personală”. Orice adunări în sălile de fitness, saloanele medicale, dar și în mașinile personale sunt strict interzise. De asemenea, nu vor fi utilizate, sub nicio formă, autocarele cluburilor în deplasări.
Fotbaliștii trebuie să studieze temeinic un rezumat de 40 de pagini al protocolului pentru a afla ce au voie să facă și ce nu la antrenamente.
Trebuie menționat că mai mulți jucători care suferă de astm sau care provin din medii etnice de culoare și minoritare și-au arătat îngrijorarea cu privire la revenirea pe teren, având în vedere că rata de deces de COVID-19 în rândul oamenilor de culoare este aproape de două ori mai mare decât în rândul populației albe din Anglia și Țara Galilor.
Miercuri, jucătorii se vor întâlni cu oficialii din Premier League și personalul medical.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER