Se întâmplă și la case mai mari! Mohamed Salah, extrem de nervos după ce a fost schimbat de către Jurgen Klopp în Chelsea – Liverpool
Mohamed Salah, extrema dreapta în vârstă de 31 de ani de la Liverpool, a ieșit nervos de pe teren în meciul cu Chelsea, după decizia antrenorului Jurgen Klopp.
Se întâmplă și la case mai mari! Mohamed Salah, extrem de nervos după ce a fost schimbat de către Jurgen Klopp în Chelsea – Liverpool
Partida dintre Chelsea și Liverpool s-a disputat duminică seară, pe Stadionul Stamford Bridge din Londra, în cadrul primei etape din Premier League și s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
Liverpool a deschis scorul în minutul 18, prin reușita lui Luis Diaz, din pasa lui Mohamed Salah. 11 minute mai târziu, egipteanul a reușit să înscrie dintr-o acțiune superbă, însă golul său a fost anulat pe motiv de ofsaid.
În minutul 37, Chelsea a restabilit egalitatea, prin Axel Disasi, iar după două minute londonezii au avut, la rândul lor, un gol anulat.
Jurgen Klopp, antrenorul „cormoranilor”, a luat decizia de a-l scoate de pe teren pe Mohamed Salah în minutul 77, când l-a înlocuit cu Harvey Elliott.
În momentul înlocuirii, Mohamed Salah a fost extrem de nervos. A gesticulat exprimându-și nemulțumirea, și-a desfăcut nervos bandajele de la mână și le-a aruncat.
Cel mai probabil, Mohamed Salah a fost frustrat că nu i s-a mai acordat timp pentru a înscrie în acest prim meci din noul sezon, mai ales că tabela arăta un rezultat de egalitate. Mai mult decât atât, egipteanul a înscris în fiecare meci de deschidere de când a s-a transferat la Liverpool și deține recordul pentru cele mai multe goluri înscrise în runda inaugurală din Premier League, opt la număr, la egalitate cu Frank Lampard, Wayne Rooney sau Alan Shearer.