La 59 de ani, Rafa Benitez e aproape de o revenire spectaculoasă în Premier League!
Managerul spaniol care a scris istorie cu Liverpool e gata să vină la Everton, marea rivală a „cormoranilor” din Anglia, după cum a dat de înțeles la Sky Sports, acolo unde a fost alături de Jamie Carragher, într-o emisiune.
„Am foarte mulți prieteni în oraș și nu am o problemă cu fanii, cu orașul. Legăturile mele cu Liverpool sunt foarte strânse, iar eu sunt un antrenor profesionist. Vreau să revin în Anglia și să fiu aproape de familia mea„, a spus Benitez, despre posibilitatea de a o antrena pe Everton.
Aflat acum în China, la Dalian Yifang, Benitez își dorește să revină în Premier League, acolo unde a pregătit-o ultima oară pe Newcastle. El ar fi dorit inclusiv de Arsenal, care caută un antrenor de top după despărțirea de Unai Emery.
Everton e doar pe locul 14 în campionatul Angliei, iar în ultima etapă a bătut-o cu 3-1 pe Chelsea, după înfrângerea clară cu Liverpool, de pe Anfield, scor 2-5.
Marco Silva a plecat de la Everton după înfrângerea din derby, iar în locul portughezului a venit o fostă legendă, Duncan Ferguson.
2004-2010 e perioada în care Benitez a antrenat-o pe Liverpool
4 trofee a cucerit Benitez cu Liverpool: Liga Campionilor, Supercupa Europei, Supercupa Angliei și Cupa Angliei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER