Șoc la Manchester City, șoc pentru Pep Guardiola. Cel mai important om al campioanei din Premier League s-a accidentat grav în derby-ul cu Arsenal și va rata tot sezonul.
Mijlocașul central Rodri Hernandez a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat de la genunchiul drept și va fi operat, urmând a fi indisponibil până la sfârșitul stagiunii.
Punctul obținut în prelungirile prelungirilor cu Arsenal nu i-a putut bucura prea mult pe fanii „cetățenilor” și asta deoarece, la nici 24 de ore de la finalul meciului, a venit vestea care a picat ca un trăsnet. Mijlocașul Rodri, „creierul” echipei lui Pep Guradiola, a aflat diagnosticul teribil al accidentării din minutul 20 al partidei contra „tunarilor”.
Chiar dacă s-a sperat la o accidentare mai puțin gravă, până la urmă totul a fost în zadar, iar internaționalul iberic și-a încheiat sezonul și va fi operat după ce a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat de la genunchiul drept, scrie as.com.
Rodri abia ce revenise după o accidentare mai veche, care data din finala EURO 2024. Ibericul, nominalizat la câștigarea Balonului de Aur, avea doar trei prezențe pentru City în acest sezon, intrând ca titular pentru prima oară în meciul cu Inter Milano, de miercurea trecută din UEFA Champions League.
Accidentarea gravă vine la doar câteva zile după ce chiar internaționalul spaniol a adus în discuție o eventuală grevă a fotbaliștilor din cauza numărului mare de meciuri din calendarul competițional. „Este o opinie larg răspândită în rândul jucătorilor, iar dacă totul va continua așa, nu vom avea altă opțiune”, a declarat Rodri la conferința de presă premergătoare partidei cu Inter Milano.
Rodri Hernández tocmai ce a jucat 50 de meciuri în sezonul 2023-2024 cu Manchester City, pe lângă cele șase meciuri pe care le-a jucat cu naționala Spaniei la Euro 2024 din Germania.
Manchester City și fotbalul rămâne o perioadă fără unul dintre cei mai buni jucători din lume, într-un moment în care mijlocașul iberic era unul dintre candidații la Balonul de Aur. Prestațiile sale excelente de la echipa de club, dar și la naționala Spaniei, îl plasaseră printre favoriți și, deși accidentarea gravă la genunchi nu va păta ceea ce a făcut până în acum, aceasta vine cum nu se poate mai prost.
De când a semnat cu Manchester City în 2019, Rodri Hernández a jucat mai mult de 50 de meciuri pentru Manchester City în fiecare sezon, cu excepția anului 2021-2022, când a jucat 46. Indisponibilitatea de lungă durată a sa îi pune mari probleme lui Pep Guardiola.
Spaniolul era punct fix, omul cu care se începea formula de start, și, chiar dacă în primele meciuri ale sezonului i-a folosit pe Mateo Kovacic sau pe tânărul de 19 ani Nico O’reilly, managerul spaniol va fi nevoit să găsească o formulă de joc fără una dintre vedetele sale până la următoarea fereastră de transferuri din iarnă.
Aceeași problemă o va întâmpina și Luis de la Fuente, selecționerul naționalei Spaniei, în apărarea titlului UEFA Nations League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER