„Suntem pregătiți de ce e mai rău! Nu e sfârșit de lume”. Impresarul lui Radu Drăgușin a vorbit despre eventualitatea în care diagnosticul de ruptură a ligamentelor încrucișate se va confirma

Tottenham Hotspur v Elfsborg - UEFA Europa League - League Stage - Tottenham Hotspur Stadium
Radu Drăgușin | Foto: Profimediaimages (03.02.2025)
Vezi galeria foto - 5 poze

Florin Manea, impresarul lui Radu Drăgușin, nu s-a mai putut abține și a vorbit despre accidentarea fundașului de la Tottenham.

Agentul a venit cu mai multe detalii despre starea de sănătate a fotbalistului român.

Ce a spus Florin Manea despre accidentarea lui Radu Drăgușin

Cu Elfsborg, scor 3-0, în Europa League, Radu Drăgușin a ieșit de pe teren la 20 de minute după ce a intrat.

Fundașul lui Tottenham a suferit o accidentare la genunchi și nu a mai putut continua meciul. În locul său a fost introdus Dane Scarlett. Florin Manea anunță că, indiferent care ar fi diagnosticul, Drăgușin e pregătit să revină și mai puternic.

„Chiar acum e la doctor, îl evaluează, o să comunice oricum Tottenham în curând diagnosticul. Nu știu dacă e ruptură de ligamente încrucișate, sunt speculații, așteptăm. Se poate să fie și asta, până nu vede doctorul specialist nu știm.

Probabil a văzut deja ce are, dar încă e perioada de transferuri. Suntem pregătiți în ambele cazuri, și dacă e bine, și dacă e rău.

Suntem pregătiți să ne revenim mental, și dacă se întâmplă ce-i mai rău, Doamne ferește. Nu e sfârșit de lume, o să revină tare, mai puternic.

Oricare ar fi verdictul suntem pregătiți. Dacă renunță la el trebuie să-i dea banii pe cinci ani de contract, nu e cazul. A jucat mult, dar nu cred că poți să dai vina pe asta.

El și-a făcut datoria, s-a acumulat oboseală, e un campionat cu intensitate mare. A jucat 20 de meciuri în trei luni. Dacă se confirmă faptul că e ruptură e o chestie de ghinion, nu cred că are legătură cu faptul că a jucat mult.

Un pic de stres pe organism s-a pus probabil, când joci atâtea meciuri. I-am zis să se protejeze. Are de stat patru-șase luni sau își revine mai devreme dacă se confirmă diagnosticul.

Nu e singur împotriva tuturor ca Rapidul, n-o ia de la capăt, dar deocamdată el e la Tottenham, e jucător de națională”, a explicat Manea, la Digi Sport.

Publicat: 03 02. 2025, 18:50
Actualizat: 03 02. 2025, 18:52