Radu Drăgușin, fostul apărător de la Genoa, a decis să plece din Serie A și a semnat cu Tottenham.
Dan, tatăl noului fundaș de la Spurs, a vorbit cu britanicii de la The Telegraph despre transferul fiului său în Premier League.
După ce fiul său a semnat cu Tottenham și a devenit cel mai scump transfer din istoria fotbalului românesc, Dan Drăgușin a spus că este cel mai mândru tată din lume.
Acesta a ținut să puncteze cât de mult a muncit Radu pentru a ajunge să obțină mutarea în primul eșalon al fotbalului englez.
„Nu sunt mândru, sunt cel mai mândru tată. Știu cât de mult a lucrat pentru a ajunge în acest punct. A fost extrem de determinat. A fost obiectivul său încă de când era extrem de mic, să devină cel mai bun fundaș din lume. Nu e acolo în acest moment, însă sunt sigur că este pe drumul cel bun, iar în 2-3 ani va fi cel mai bun.
Are statistici extrem de bune în zone diferite, însă are potențialul de a evolua și sunt sigur că la noua echipă, Tottenham, va avea condiții să își mărească valoarea. Este o echipă extrem de bună, de tradiție, iar antrenorul este un om special, un adevărat profesionist. Sunt sigur că este cel mai bun loc în care poți să evoluezi.
A început puțin cu voleiul când era copil și a jucat baschet precum mama lui, însă a început să joace și fotbal pe la 7 ani. Pe la 8 ani a decis să joace doar fotbal. După toți acești ani, concluzia e că a ales corect.
Este un om de echipă. Nu îi place să vorbească prea mult, dar îi place să facă lucrurile să se întâmple. Acesta este Radu. Un om foarte bun, empatic cu toți ceilalți, un jucător de echipă. Întotdeauna, când a încercat să facă ceva, a dus la bun sfârșit acel lucru. Întotdeauna i-a plăcut să învețe lucruri noi și să ajute oameni.
A muncit din greu, cu două antrenamente pe zi, pe lângă munca pentru școală, pe care întotdeauna a făcut-o. Însă mereu și-a urmat visul. O face cu pasiune și determinare, iar toate aceste lucruri l-au făcut să ajungă în acest punct.
Nu a avut un idol crescând, însă observa foarte mulți jucători. Să sperăm că va fi un idol pentru tinerii care iubesc fotbalul și sportul, pentru că are o personalitate extrem de puternică. Veți vedea asta încă din prima zi. Ne va arăta ce super jucător este”, a declarat Dan Drăgușin pentru The Telegraph.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER