Tottenham vrea să spargă banca și oferă 55 de milioane de euro pentru Pau Torres, vedeta lui Villarreal
Tottenham Londra insistă pentru transferul fundașului Pau Torres, dar internaționalul spaniol ar vrea să continue la Villarreal pentru cel puțin încă un sezon.
El a câștigat în sezonul trecut trofeul Europa League cu „Submarinul Galben”, după o finală cu englezii de la Manchester United.
Tottenham Londra a oferit 55 de milioane de euro pentru Pau Torres
Londonezii au făcut o ofertă de 50 de milioane de euro plus încă 5 milioane de euro în bonusuri de performanță pentru internaționalul spaniol Pau Torres, conform celor de la AS. Propunerea ar fi ajuns pe masa lui Fernando Roig Negueroles.
O variantă pe care clubul iberic a evaluat-o ca fiind una atractivă, chiar dacă jucătorul a fost decisiv pentru câștigătoarea Europa League în sezonul trecut.
Pau Torres a aflat sâmbătă despre oferta lui Tottenham pentru serviciile sale și de posibilitatea de a semna pentru clubul de Premier League și astfel s-a ajuns la decizia fotbalistului pentru ca mutarea să se concretizeze.
Fotbalistul a refuzat momentan, dar Spurs forțează cu o nouă propunere
Cu toate acestea, însă, jucătorul a ținut să clarifice din primul moment că în prezent prioritatea sa este să continue să joace în „galben” și abia așteaptă să debuteze noul sezon de La Liga.
Așa cum a declarat deja în urmă cu câteva zile celor de la AS, intenția lui Pau Torres în acest sezon era să continue la Villarreal și să vadă ce se va întâmpla în viitorul apropiat.
Prin urmare, se pare că ceea ce ar fi putut fi un transfer record pentru „Submarinul Galben” rămâne deocamdată o încercare eșuată pentru Tottenham.
Cu toate acestea, echipa engleză nu vrea să renunțe la Pau Torres și este pregătită să îi facă o nouă ofertă tentantă fundașului spaniol înainte de finalul perioadei de transferuri.