„Transferul lui Radu Drăgușin n-a rezolvat problema!”. Ange Postecoglou a trimis concluziile sale și cere achiziții de top la Tottenham

Ange Postecoglou a tras mai multe concluzii și a transmis că vrea achiziții de top la Tottenham, pentru ca echipa să poată cuceri trofee. Antrenorul londonezilor a specificat că, în ciuda transferului lui Radu Drăgușin, problemele din apărarea echipei nu au fost rezolvate.

Astfel, tehnicianul are deja un plan foarte bine pus la punct pentru sezonul viitor și știe cum poate face din Tottenham o adevărată forță în Premier League dar și pe plan european.

Ange Postecoglou cere transferuri de top la Tottenham

Radu Drăgușin a fost transferat de Tottenham în iarnă, de la Genoa, în schimbul sumei de aproximativ 30 de milioane de euro. Această mutare trebuie să rezolve problemele pe care clubul din Premier League le avea în apărare, dar acest lucru nu s-a întâmplat, anunță antrenorul Ange Postecoglou.

Astfel, tehnicianul londonezilor a declarat că are nevoie de întăriri serioase pentru ca echipa să se poată lupta pentru trofee.

„Din nou, cred că am încercat să fiu cât se poate de consecvent spunând că mai avem un drum lung de parcurs și asta nu s-a schimbat până acum. Cred că uneori, dacă faci lucruri pe termen scurt, poți ajunge să tragi concluzii greșite, atât în sens pozitiv cât și în sens negativ”, a spus Ange Postecoglou.

Totodată, tehnicianul echipei și-a făcut timp să dezvăluie și planurile pe care le are pentru această vară, pe care le pune la punct de ceva vreme.

„Planificarea pentru această vară este în mâna mea de ceva vrei. Știm cu toții ce trebuie să facem, lucrurile sunt foarte clare. Pentru mine este foarte important modul în care jucătorii și personalul fac față competiției, acest lucru este foarte important pentru creșterea noastră, mult mai important decât dorința noastră de a face mai multe schimbări”, a mai spus tehnicianul.

Ange Postecoglou a mai specificat că echipa pe care o antrenează a întâmpinat cele mai multe probleme în defensivă, acolo unde, de multe ori, nu a avut câte variante și-ar fi dorit la dispoziție.

Tottenham, meci dificil cu Manchester City

În cursul zilei de astăzi, 14 mai 2024, Tottenham are parte de o nouă partidă extrem de dificilă în Premier League. Londonezii o vor întâlni pe Manchester City, echipă care are nevoie de victorie pentru a reuși să ia o opțiune serioasă la cucerirea titlului de campioană a Angliei.

Înainte de această partidă, Manchester City ocupă a doua poziție a clasamentului, cu un total de 85 de puncte, unul mai puțin față de liderul Arsenal. De menționat este că „cetățenii” au disputat cu un meci mai puțin față de Arsenal.

De partea cealaltă, Tottenham ocupă poziția a 5-a a clasamentului, cu 63 de puncte, și mai păstrează doar șanse teoretice la ocuparea unui loc de UEFA Champions League la finalul actualului sezon.

Publicat: 14 05. 2024, 12:20