Antrenorul care l-a adus pe Gardoș la Stouthamton a semnat cu altă echipă din Premier League

Ronald Koeman, antrenorul echipei Southampton, la care evoluează internaționalul român Florin Gardoș, va fi prezentat, luni, drept înlocuitorul lui Roberto Martinez pe banca celor de la Everton, conform cotidianului britanic DailyMail.

Tehnicianul olandez în vârstă de 53 de ani a fost curtat insistent de către gruparea de pe Goodison Park încă de când șefii clubului l-au demis pe Martinez, care a lăsat echipa pe locul 11 în clasamentul din Premier League pentru al doilea sezon consecutiv.

Sursa citată notează faptul că formația din Liverpool va plăti 4,5 milioane de euro lui Southampton pentru Koeman, cu care s-a înțeles și în privința detaliilor contractuale. Ronald Koeman va încasa un salariu stagional de 7,5 milioane de euro pe Goodison Park, șefii clubului promițându-i achiziții importante pentru viitorul sezon.

Ronald Koeman îl va avea drept secund pe fratele său, Erwin, la fel ca și la fosta sa echipă. Cu frații Koeman pe bancă, Southampton a fost una din revelațiile ultimelor două sezoane, în care s-a clasat pe locurile șapte, respectiv șase.

Publicat: 04 06. 2016, 21:34
Actualizat: 04 06. 2016, 22:14