Antrenorul german Sascha Lewandowski, fost la Bayer Leverkusen, a fost găsit mort la domiciliul său din Bochum
Sascha Lewandowski, fostul antrenor al echipei Bayer Leverkusen, a fost găsit mort în propria casă din Bochum, la vârsta de 44 de ani, însă cauzele morții tehnicianului sunt neclare, conform presei din Germania.
Corpul neînsuflețit al antrenorului Sascha Lewandowski a găsit la domiciliul său din Bochum. Tehnicianul a fost antrenorul echipei Bayer Leverkusen în două rânduri: din aprilie 2012 până în iunie 2013 când a făcut parte din staff-ul tehnic al antrenorului finlandez Sami Hyppia, iar din aprilie 2014 până în iulie același an a fost interimar.
Recent, Lewandowski a fost tehnicianul formației Union Berlin, echipă pe care a preluat-o în septembrie 2015 și a părăsit-o în martie 2016, din cauza unui sindrom de epuizare. Lewandowski a decedat, miercuri, la vârsta de 44 de ani, conform unui comunicat postat de fostul său club, Union Berlin. Nu sunt cunoscute date suplimentare privind moartea tehnicianului.
„Suntem extrem de șocați și foarte triști. Cele mai sincere condoleanțe pentru familia și apropiații lui Sascha Lewandowski.”, a spus președintele clubului Union Berlin, Dirk Zingler, pentru site-ul oficial al formației din capitala Germaniei.
Directorul sportiv de la Bayer Leverkusen, Rudi Voller a trasnmis, de asemenea, condoleanțe rudelor.
„Efectiv nu ne vine să credem că Sascha a murit. A fost un om deosebit care și-a pus toată puterea, determinarea și pasiunea în această muncă.” a spus Rudi Voller, conform site-ului oficial al grupării Bayer Leverkusen.