Antrenorul, paznic la suporteri! Jorge Jesus s-a luptat cu forțele de ordine ca să îl salveze pe un ultras al Benficăi

Jorge Jesus a pierdut în sezonul trecut campionatul și Cupa Portugaliei, dar și finala Europa League în doar o săptămână

Fotbalul din Portugalia a avut parte de un episod ieșit din comun în ultima etapă. La finalul meciului Guimaraes – Benfica 0-1,
de duminică, fanii oaspeților au vrut să intre pe teren, iar acest lucru a alertat forțele de ordine, care au încercat să îi îndepărteze pe fanii turbulenți. Surpriza a venit în momentul în care Jorge Jesus, antrenorul Benficăi, a sărit în apărarea suporterilor și s-a luptat cu polițiștii pentru a-i elibera pe cei care au pătruns pe teren.

„Nu s-a întâmplat nimic. Fanii noștri voiau doar tricourile jucătorilor. În acel moment, forțele de ordine au intervenit și le-am cerut să se calmeze, să lase oamenii în pace. Voi fi mereu primul care să îi apăr atunci când au probleme”, a spus Jesus la Sport TV. Tehnicianul „vulturilor” va fi judecat de Comisia de Disciplină a Ligii de Fotbal din Portugalia. Mai mult, antrenorul în vârstă de 59 de ani este pasibil să fie condamnat la șase luni de închisoare pentru că a bruscat un polițist!

Publicat: 24 09. 2013, 08:40
Actualizat: 24 09. 2013, 08:41