Antrenorul secund al lui PAOK Salonic, dezvăluiri despre campioana Greciei. Ce l-a surprins în vestiar și cum e colaborarea cu Răzvan Lucescu. „Să lucrez cu el e mai benefic decât orice școală sau curs din lumea asta”. EXCLUSIV

Fostul tehnician de la Petrolul a pus umărul, ca antrenor secund la PAOK Salonic, la câștigarea titlului de campioană în Grecia.

Nae Constantin face parte din stafful lui PAOK Salonic, acolo unde a fost cooptat de Răzvan Lucescu în vara anului trecut.

Nae Constantin: „Răzvan Lucescu poate antrena orice echipă din Europa”

Fostul antrenor al Petrolului, care a promovat echipa ploieștenă în Superliga României, după șase ani, a povestit experiența din Grecia și modul în care a lucrat cu cel mai în vogă antrenor român, Răzvan Lucescu.

ProSport: Primul an, primul trofeu. N-a fost chiar o retrogradare ca din principal să devii antrenor secund.

Nae Constantin: A fost cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla. Nu există comparație între ceea ce am făcut la Petrolul și ce am făcut la PAOK. Sunt niveluri complet diferite și au prea puține lucruri în comun. Am plecat de la o echipă care se lupta pentru surpraviețuire, cu mijloace reduse, la una care s-a bătut la titlu din prima până în ultima etapă.

Cum a fost campionatul acesta pentru PAOK, pe care până la urmă l-ați câștigat?

Incredibil. Noi porneam cu șansa a patra, după cele trei mari echipe din Atena, și am avut un sezon super-aglomerat. Am jucat în total 58 de meciuri, în campionat, cupă și cupele europene. A fost un ritm infernal, pe care eu cred că doar o echipă mare îl poate duce. Să nu uităm că PAOK a luat titlul, dar a fost eliminat dramatic, la penaltyuri în Cupa Greciei, în semifinal, și a ajuns în sferturile Conference League, după ce a plecat din turul II preliminar.

Pe tine, ca primă experiență la acest nivel, ce te-a impresionat cel mai mult?

Profesionalismul total. Nu mă refer doar la jucători, ci la tot ce înseamnă club. Condiții de pregătire, financiare, promptitudine, totul funcționează ca un mecanism sănătos. Mie mi se pare senzațional ce am găsit la PAOK, mai ales că veneam de la Petrolul, unde ne antrenat azi pe un coclau, mâine pe altul, și nu știam niciodată când primim sau dacă primim bani. La Salonic, mi se pare că toată lumea are absolut tot ce îi trebuie ca să facă doar ceea ce trebuie să facă.

„Nu am văzut alcool în vestiarul echipei”

Concret, totuși, spune ceva la care nu te așteptai.

Prima dată când am văzut alcool în vestiarul echipei a fost după ce am luat titlul. Nu cu bere la final de meci, nu cu bere la refacere, nu cu bere la zile de naștere. Apoi, eu n-am văzut jucător botos, supărat sau cu fițe. Au fost fotbaliști care au evoluat mult mai puțin decât alții și au fost implicați la fel de tare și la antrenamente și pe bancă și în vestiar, ba chiar și din tribună.

Colaborarea cu Răzvan Lucescu?

Păi dacă am titlul îmi place să cred că a fost bună. Sper să mă țină cât mai mult lângă el. Pentru mine, să lucrezi cu Răzvan e mai benefic decât orice școală sau curs de antrenori din lumea asta.

„Răzvan Lucescu e cel mai pasionat om de fotbal din câți am văzut eu“

Cât i se datorează din succesul lui PAOK în acest sezon?

Nu pot să-mi dau eu cu părerea despre asta, dar pot spune că am înțeles de ce grecii îi spun Generalul. Este un lider, știe să formeze echipe și e cel mai pasionat om pe care eu l-am văzut vreodată în fotbal. La el nu există zi liberă, cred că nici oră liberă. El când avea liber chema video-analistul acasă să analizeze meciuri. Mi-am dat însă seama că această muncă continuă e lucrul care de multe ori face diferența. Munca și mentalul. Cu patru etape înainte de final, Răzvan a fost cel care i-a convins pe jucători că vom lua campionatul. Și am învins pe rând echipele de pe locurile doi, trei, patru și cinci, adică AEK, Olympiakos, Panathinaikos și Aris. Toate dușmane de moarte.

Ultimul meci, pe terenul lui Aris, dramatic?

Eu unul nu am crezut că poate fi o așa rivalitate. Pentru mine, a fost primul meci cu spectatori pe terenul lor. Ne-au luat pe sus de la încălzire. Cu galerie, cu fani, copii și femei care ne arătau pumnul, ca să nu zic și altceva. Cred că ne-ar fi sfâșiat. Am înțeles că a fost cea mai mare lovitură pentru ei că PAOK a ieșit campioană pe terenul lui Aris.

Și apoi? Bucurie de nedescris.

Se ridică părul pe mâini. În general, fanii lui PAOK sunt foarte pătimași, dar bucuria titlului ia făcut și mai și. Am văzut oameni care și-au abandonat mașina în benzinărie, cu pompa în rezervor, și fugeau după autocar. Vânzători din magazine, la fel. Nebunie totală, a fost ceva care trebuie trăit măcar o dată în viață, indiferent că ești suporter, fotbalist, antrenor sau conducător.

„Campionatul Greciei e mult peste România”

Pentru tine, ca antrenor, ce a adus în plus anul acesta petrecut la PAOK?

În primul rând am văzut ce înseamnă fotbalul adevărat. Grecia are un campionat puternic. După primele cinci (Anglia, Italia, Spania, Franța, Germania) e imediat acolo, la nivel de Belgia, Olanda, Portugalia, Turcia. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar nu se compară cu România. E mult, foarte mult peste, din toate punctele de vedere. Personal, apoi am înțeles și eu ce înseamnă detaliile și ce reprezintă expresia să muncim mai mult.

Și ce înseamnă?

Îți dau un exemplu. Sarcina mea principală, ca antrenor secund, este organizarea fazelor fixe, ofensiv și defensiv. Să muncești mai mult înseamnă ca în loc să vezi zece faze fixe ale adversarului să vezi 50 și apoi să tragi niște concluzii, să faci o strategie pentru mine. Să stai în fața laptopului și cauți cât mai mult să găsești o breșă în sistemul lor. Apoi să o aplici pe teren la antrenamente. Organizarea asta în cele mai mici detalii am deprins-o de la Răzvan. La el, dacă mijlocașul x trebuie să primească mingea în perimetrul y, pentru că de acolo pleacă contraatacul, păi în perimetrul y trebuie să fie, nu în y plus un metru. Iar lucrurile astea se fac doar prin repetiție și prin presiune. Presiunea ține jucătorul concentrat.

E greu să ai 58 de meciuri în zece luni?

Provocator, dar greu. Pentru noi stafful au fost meciuri în care am avut o zi jumătate la dispoziție să ne facem temele pentru următorul meci. Să le facem și apoi să le predăm jucătorilor. Dar, eu, și vorbesc în numele meu, cred că a contat faptul că noi am luat-o meci cu meci. Îl câștigăm pe ăsta, trecem la următorul, adică am mizat tot mereu pe următorul meci. Iar satisfacția a fost și mai mare cu cât a fost mai greu.

„Noi suntem mândri că suntem români”

Când ai ajuns acolo te gândeai că veți ieși campioni?

Sincer, n-am spus la nimeni, dar mă gândeam că vom lua un trofeu. Știam cum e Răzvan Lucescu, ambițiile și faptul că luptă mereu până la capăt. Din punctul meu de vedere, el poate antrena oriunde în Europa, în orice campionat, dar eu personal nu-l văd decât luptând pentru trofee. Nu cred că s-ar duce undeva să scape de la retrogradare. S-a obișnuit sus și asta i se potrivește cel mai bine.

La festivitatea de final, pe stadionul lui PAOK, ai intrat cu steagul României pe umeri.

Normal, doar sunt român. Am contribuit și noi, cei care suntem acolo, Răzvan, eu și mental coach-ul, Cristian Fota, la imaginea României și suntem mândri de asta.