Anunț ISTORIC făcut în Arabia Saudită! Femeile vor avea voie să facă acest lucru pentru prima dată
Oficialitățile din Arabia Saudită le vor permite pentru prima dată femeilor să participe la evenimente sportive. Deocamdată doar pe trei stadioane, atent selectate, și asta abia de la începutul anului viitor, a anunțat Autoritatea Generală pentru Sport.
Stadioanele din Jeddah, Dammam și Riyadh sunt pregătite să primească întreaga familie la un eveniment sportiv, la începutul anului 2018, a fost declarația oferită pentru Agenția de presă a Arabiei Saudite, iar asta după ce luna trecută, Arabia Saudită a anunțat că, din iunie 2018, femeile vor avea și permisiunea de a conduce autoturismele.
Conform Reuters, scopul programului de reformă al Prințului Mohammed bin Salman, este de a deschide stilul de viață al saudiților, dominat în parte de o versiune strictă, conservatoare a islamului sunnit, care limitează rolul femeilor și de a diversifica economia, care în acest moment se bazează pe exportul de petrol.