Jamie Carragher și-a surprins fanii cu un anunț la prima vedere neverosimil, însă greu de ignorat ținând cont de veritabila ofensivă declanșată de cluburile din China pe piața transferurilor.
„Anunț oficial: încântat să anunț că voi juca din nou. Abia aștept să revin pe teren”, a scris fostul mare fundaș al lui Liverpool, adăugând și două emoticoane sugestive: drapelul Chinei și o bancnotă.
Retras din activitate din 2013 și devenit între timp analist TV, Carragher e recunoscut pentru glumele făcute adesea pe rețelele de socializare, însă nu a fost cazul și de această dată. După câteva ore Carragher a revenit cu un nou mesaj precizând că nu el a postat mesajul respectiv, dar că e deschis la oferte, dacă se vor găsi cluburi din China interesate de el :).
„Nu am postat asta, deci pare că mi-a fost spart contul. Mesajul ar fi putut fi mult mai rău. Dar dacă cluburile chinezești vor să-mi dea bani…”, a scris Carragher, după care a revenit cu un nou mesaj în care preciza ca de fapt a fost vorba de o glumă făcută de câțiva prieteni.
12 trofee a cucerit Jamie Carragher pentru Liverpool, în perioada 1996-2013
38 de selecții a avut fundașul în naționala Angliei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER