Anunțul care a produs un cutremur pe piața transferurilor: „Florentino Perez a cerut 700 de milioane de euro”

În scurt timp, transferul de 222 de milioane de euro a lui Neymar de la Barcelona la PSG, cea mai scumpă mutare din istoria fotbalului, poate fi istorie. Într-o perioadă în care cotele de piață ale fotbaliștilor „au explodat”, președintele lui Real Madrid, Florentino Perez, tocmai a cerut 700 de milioane de euro în schimbul lui Marco Asensio (22 de ani).

În cel mai chilibrat meci al optimilor de finală, Real Madrid – PSG, partidă care putea la fel de bine să se dispute și în ultimul act al competiției, gruparea blanco s-a impus în prima manșă cu scorul de 3-1 și pornește cu un avantaj în lupta umăr la umăr pentru calificarea mai departe.

Parizienii au început tare pe „Bernabeu” și au deschis scorul după jumătate de oră prin Rabiot, dar Ronaldo a egalat înainte de pauză. În repriza secundă, Ronaldo a realizat „dubla”, iar Marcelo a înschis scorul din pasa lui Asensio, mina de aur a echipei, așa cum îl vede Florentino Perez pe fotbalistul spaniol.

Conștient de potențialul mijlocașului antrenat de Zidane, președintele lui Real Madrid a făcut un anunț incredibil. Conform lui Florentino Perez, Asensio costă 700 de milioane de euro, iar impresarii și oficialii cluburilor interesate au fost înștiințați deja.

Conform Mundo Deportivo, Real Madrid ar fi refuzat deja o ofertă de 150 de milioane de euro din partea unui club din Anglia, suma fiind foarte departe de banii pe care plănuiește să-i ia Perez în schimbul spaniolului.

 

 

 

 

 

 

Publicat: 15 02. 2018, 18:29
Actualizat: 15 02. 2018, 18:45