Apune o stea?** Schalke a anunțat că nu îi va prelungi contractul lui Raul, scadent în vară! Unde va juca spaniolul
Fostul „galactic” Raul Gonzalez va împlini pe 27 iunie 35 de ani, iar contractul său cu formația din Bundesliga, Schalke 04, este scadent în această vară.
Conform site-ului oficial al clubului, colegul lui Marica nu își va prelungi înțelegerea cu clubul german.
Nu se știe încă viitoarul club al lui Raul, triplu câștigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid, spaniolul neanunțându-și intenția de a se retrage din fotbalul profesionist. Se pare totuși că atacantul a ales banii din Qatar, un anunț oficial fiind așteptat în intersezon. Deja se vehiculează o sumă impresionantă: salariu de 7,5 milioane de lire sterline pentru un contract pe patru sezoane.
2 trofee are Raul cu Schalke: Cupa și Supercupa Germaniei (2010-2011)