Anghel Iordanescu este aproape de revenirea în fotbal. Arabii de la Al Ahli îl vor înapoi pe fostul selecționer al României. Deși Iordănescu s-a ocupat mai mult de politică în ultimul timp, renunțând la cariera din fotbal, „Generalul” este în continuare foarte bine văzut de arabi!
Președintele lui Al Ahli a declarat pentru ziarul „Asharq Al-Awsat” că Iordănescu este așteptat la Jeddah pentru a negocia venirea la Al Ahli, informează Adevarul.
Potrivit sursei citate, „Generalul” are o ofertă de 1,7 milioane de dolari pentru un contract de un an și jumatate
Într-un articol intitulat „Românul Iordănescu vine la Al-Ahli”, cel mai important ziar din Orientul Mijlociu, „Asharq Al-Awsat”, a tratat pe larg subiectul.
„Ne-am înțeles cu Anghel Iordănescu, care și-a dat acordul să preia echipa. Îl așteptăm în următoarele zile la Jeddah pentru a semna contractul care va fi în valoare de 1,7 milioane de dolari pentru un an și jumătate„, a afirmat Abdulaziz Alangari într-un articol intitulat „Românul Iordanescu vine la Al Ahli”.
Fostul antrenor al Stelei și Rapidului neagă revenirea în fotbal și spune că nu este interesat de oferta arabilor
„Am alte proiecte. Am terminat-o cu fotbalul. Nu mă interesează ce scrieți sau ce a declarat președintele de la Al-Ahli„, spune Iordănescu pentru Adevărul.
Iordănescu a mai antrenat în Orientul Mijlociu la Al Ittihad, Al Ain și Al Hilal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER