Arabii poftesc la legendele lui United! Vezi aici cât costă

Pe final de contract cu Manchester United, veteranii Giggs (36
de ani), Scholes (35 de ani) și Neville (35 de ani) sunt tentați de
banii arabilor. Al-Ahli, echipa care l-a convins și pe Fabio
Cannavaro, le-a oferit celor trei 144.000 de euro pe săptămână
pentru un sfârșit de carieră în Emirate!

Cei trei sunt la finalul unei cariere impresionante,
desfășurată, mai rar în ziua de azi, sub culorile unui singur club.
Au împreună 106 ani, 2.000 de prezențe în tricoul lui Manchester
United și peste 300 de goluri marcate! Acum, șeicii arabi vor să-i
cumpere. La pachet! The Sun scrie că mai multe grupări din
Emiratele Arabe Unite se bat pe legendele lui United. Cu sume
impresionante. Cei mai interesați sunt cei de la Al-Ahli Dubai,
care l-au convins în acest sezon să-și încheie cariera la
temperaturi ridicate și pe italianul Fabio Cannavaro, fost campion
mondial.

Neville
are o proprietate în Dubai

Motive pentru o destinație exotică ar fi. Lui Giggs, Scholes și
Neville le expiră contractele la finalul acestui sezon. Plus că nu
prea mai prind primul „11” al lui United. Neville are doar două
meciuri, în timp ce Giggs și Scholes au prins cinci, și respectiv,
șase partide. Oferta financiară e chiar importantă. Giggs câștigă
acum 4,5 milioane de euro pe sezon, iar oferta arabilor ar fi de
6,9 milioane! The Sun mai scrie că ceilalți ar primi sume
apropiate, dar și că Neville ar avea deja o proprietate în Dubai.
Rămâne de văzut dacă cei trei veterani ai lui United vor ceda
tentațiilor, mai ales că în cazul lui Giggs și al lui Scholes, Sir
Alex e tentat să-i mai țină un an și să le ofere funcții la
club.

Al-Ahli e antrenată
de O’Leary

Al-Ahli e una dintre echipele de top din Emirate. Înființată în
1970, a câștigat trei titluri în acea perioadă, al patrulea în 2006
și al cincilea în 2009. La începutul actualului sezon a reușit o
lovitură de imagine, după ce l-a transferat pe fostul campion
mondial Fabio Cannavaro, care a semnat un contract pe doi ani.
Echipa e antrenată de David O’Leary, fostă legendă a lui Arsenal.
Irlandezul, care a mai condus naționala țării sale, Leeds și Aston
Villa, a preluat echipa la începutul acestui sezon.

Și ei au
ales lumea a treia a fotbalului

Rivaldo (Bunyodkor – Uzbekistan), Tony Adams (antrenor Gabala –
Azerbaidjan), Henry (NY Red Bull – SUA) și Beckham (LA Galaxy –
SUA)

Publicat: 30 10. 2010, 08:55
Actualizat: 30 10. 2010, 09:19