Arbitrii ciprioți au intrat în grevă, vineri, ceea ce a dus la amânarea meciurilor din acest week-end din campionatul intern, după ce un atentat cu bombă l-ar fi vizat pe unul dintre centrali, informează AFP.
Mașina arbitrului Leontios Trattos a fost distrusă parțial în explozia ce a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în fața casei sale dintr-o suburbie a Nicosiei.
Potrivit presei internaționale, nicio persoană nu a fost rănită.
„Federația Cipriotă de Fotbal (CFA) condamnă ferm acest atac”, a anunțat forul din Cipru, precizând că susține greva arbitrilor.
Greva afectează toate meciurile sub egida CFA, de la prima ligă la eșaloanele inferioare.
Sindicatul arbitrilor a anunțat că meciurile amânate se vor disputa la 8 și 9 martie.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER