Arbitrul de la Turcia – România, surprins într-o ipostază scandaloasă!** Imaginea care face senzație pe net! De ce fapte îl acuză englezii
Este pauză în campionatele din Europa, iar englezii, din cauza plictiselii, s-au apucat să numere gafele lui Howard Webb în favoarea lui United
Howard Webb, arbitrul de la Turcia – România, este unul dintre cei mai buni centrali din lume, însă este și foarte criticat. Cel puțin în Anglia, unde prestațiile sale de-a lungul timpului au lăsat de înțeles că este un fan înrăit al lui Manchester United.
Suporterii lui Liverpool au alcătuit o listă cu cele mai importante erori în favoarea trupei lui Ferguson, iar cei mai mulți susțin că este al 12-lea jucător al „diavolilor”.
Pe site-ul celor de la „Football Speak” este prezentată o statistică interesantă, conform căreia United a învins în 13 dintre cele 16 partide care l-au avut pe Webb la centru, adică un procent de 82%. Fanii „cormoranilor” îl ironizează: „Probabil că acesta este cel mai prolific record pe care niciun alt jucător al lui United n-a reușit să-l atingă. El (Webb) speră să păstreze acest nivel înalt de performanță și-n următorii ani, în ciuda faptului că este cel mai bătrân jucător”, scriu cei de la Football Speak, material preluat astăzi de un forum al suporterilor lui Liverpool, „96 Anfield Road”.
Câteva dintre greșelile făcute de Webb, pentru care este acuzat că e fan United:
-în ianuarie 2011, într-un meci cu Liverpool în Cupa Angliei, a acordat ușor un penalty la o cădere a bulgarului în careu. A fost golul cu care a calificat-o pe United mai departe
-în decembrie 2010, la o partidă cu Arsenal, Webb a dat 11 metri pentru United pentru un presupus henț în careu la Clichy. Reluările l-au contrazis pe arbitri
-marti 2010, United – Liverpool, Mascherano îl faultează pe Valencia în afara careului. Howard Webb a fost însă de părere că faultul a fost în careu și a dat penalty pentru „diavolii roșii”. United a egalat atunci din penalty și s-a impus în cele din urmă cu 2-1
-aprilie 2009, într-o partidă cu Tottenham, Heurelho Gomes s-a duelat cu Michael Carrick pentru o minge. Webb a fost de părere că jucătorul lui United a fost faultat și a dat penalty. Din nou, reluările au arătat că decizia arbitrului n-a fost corectă
-începutul anului 2012 a adus poate cel mai contestat moment cu Webb în rolul de actor principal. La o partidă cu Chelsea, arbitrul a fost surprins cu o expresie de fericire pe față în momentul care United a făcut 3-3. „Diavolii” au revenit atunci de la 3-0, cu două penalty-uri primite într-un interval de 10 minute. (n.r. imaginea de mai jos nu este autentică)