Într-un moment în care Barcelona este considerată cea mai bună echipă din lume, orice tânăr fotbalist dorindu-și să ajungă să joace pe Nou Camp, un puști în vârstă de 20 de ani spune că nu este interesat de un transfer în trupa lui Pep Guardiola.
Antoine Griezmann a recunoscut public că oficialii blaugrana l-a contactat pe agentul său în vederea unui transfer, dar fotbalistul își dorește să rămână la actuala sa echipă, Real Sociedad.
„Este măgulitor să știi că un club ca Barcelona este interesat de serviciile tale. E un lucru încurajator, înseamnă că-mi fac treaba bine. Nu plănuiesc totuși să dau curs transferului. Vreau să am jocuri în picioare, nu îmi place să ajung în postura de rezervă. De aceea vreau să continui să joc la Real Sociedad”, a declarat Griezmann pentru cotidianul Sport.
Internaționalul francez de tineret are o clauză de 30 de milioane, dar oficialii lui Sociedad ar fi dispuși să accepte o sumă de transfer mult mai mică.
37 de partide și 7 goluri sunt bilanțul lui Griezmann în ultimul sezon, în tricoul lui Real Sociedad
15 este poziția ocupată de Real Sociedad în sezonul 2010-2011, la două puncte de retrogradare
Și Liverpool își dorește să-l transfere pe tânărul francez
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER