Are Ligue 1 la picioare și acum e la un pas de transferul carierei. Ofertă de 60 de milioane din Serie A pentru ivorianul care se luptă cu Mbappe pentru titlul de golgheter
Internazionale Milano e gata să ofere 60 de milioane pentru transferul lui Nicolas Pepe (23 de ani) de la Lille, anunță France Football. Ivorianul traversează cel mai bun sezon al carierei, fiind al doilea marcator în Ligue 1, după Kylian Mbappe-Lottin.
Nicolas Pepe a marcat 20 de goluri în acest sezon, dintre care 19 în Ligue 1. De asemenea, are 15 pase de gol la activ, în campionat, fiind cel mai bun pasator din actuala stagiune. Golgheterul la zi este Mbappe-Lottin, cu 27 de reușite. Spre deosebire de Mbappe, Nicolas Pepe evoluează în flancul drept al tridentului ofensiv.
Pe lângă Internazionale Milano, există zvonuri că și Arsenal și Bayern Munchen l-ar monitoriza pe ivorianul care a explodat în acest sezon. Crescut de Angers, Pepe a ajuns în 2017 la Lille, pentru zece milioane de euro. În prezent, Pepe a ajuns să fie cotat la 40 de milioane de euro și mai are contract cu Lille până în 2022.