Daniel Niculae, cel mai bun marcator al echipei Nancy, cu șase reușite, a declarat, referitor la faptul că nu a mai marcat în ultimele meciuri și că nu este adeptul sistemului cu un singur atacant, că preferă să aibă aceste frustrări dar formația sa să câștige, informează Le Bien Public.
Niculae nu a reușit să înscrie în ultimele trei partide din campionatul Franței, iar în meciul cu Paris Saint-Germain, din etapa a 30-a, nici măcar nu a avut ocazii. „Este adevărat că mingea nu prea a ajuns la mine. Este frustrant să nu am ocazii. Și este adevărat că prefer să fim doi atacanți în față. Însă acest sistem nu este compatibil cu cel pus la punct de Jean Fernandez. Un sistem care funcționează ca un ceas în altă parte. Antrenorul vrea rezultate, iar în ceea ce mă privește prefer să am frustrări și să câștigăm”, a spus fotbalistul român.
Niculae a precizat însă că i-ar plăcea să mai înscrie câteva goluri. „Va fi un sezon bun dacă vom rămâne în Ligue 1. Apoi voi vedea ce voi face. Însă până atunci, dacă îmi voi putea ajuta echipa până la final o voi face. În acest moment facem jocuri bune. Trebuie să menținem această dinamică până la finalul sezonului”, a menționat el.
Formația Nancy va întâlni, sâmbătă, în depasare, echipa Dijon, în etapa a XXXI-a a campionatului Franței. Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER