Arjen Robben și-a prelungit contractul cu Bayern Munchen până în 2017

Mijlocașul ofensiv olandez Arjen Robben și-a prelungit cu doi ani, până la 30 iunie 2017, contractul cu Bayern Munchen, a anunțat, miercuri, gruparea bavareză, cu trei zile înainte de deplasarea la Mainz, unde și-ar putea asigura al 24-lea titlu național, informează AFP.

„Sunt încântat că este semnat contractul, pot să continui să strâng titluri cu Bayern”, a declarat internaționalul olandez, în vârstă de 30 de ani, care s-a transferat la Bayern din 2009, de la Real Madrid.

„Se fac cinci ani de când sunt la club și voi continua încă trei ani. Nu există dovadă mai bună pentru cât de bine mă simt aici și de ce plăcere incredibilă am cu această echipă”, a adăugat autorul golului victoriei din finala Ligii Campionilor, câștigată în 2013, cu 2-1, în fața formației Borussia Dortmund.

Președintele Karl Heinz Rummenigge s-a declarat foarte fericit că un „super-jucător” și un „pilon important al echipei” și-a prelungit contractul.

„Arjen este un super-jucător care și-a arătat importanța pentru Bayern pe Wembley, în finala Ligii Campionilor” a subliniat Rummenigge.

Robben, care a acumulat 18 goluri și 13 pase decisive în toate competițiile în acest sezon, își va continua colaborarea cu francezul Franck Ribery, care, în iunie trecut, și-a prelungit și el contractul până în 2017.

De la începutul sezonului, trei frundași și-a prelungit înțelegerile cu gruparea bavareză: brazilianul Rafinha (2017), austriacul David Alaba (2018) și germanul Jerome Boateng (2018).

Bayern întâmpină probleme cu un singur jucător, Toni Kroos, care are contract până în 2015. Negocierile cu acesta au fost întrerupte recent.

De asemenea, viitorul atacantului croat Mario Mandzukici, legat de club până în 2016, rămâne incert după anunțata sosire în vară a lui Robert Lewandowski de la Borussi Dortmund.

Sursa: Mediafax

Publicat: 19 03. 2014, 16:29
Actualizat: 19 03. 2014, 16:30