Aroganță maximă. Statuia lui Moyes tronează în fața lui „Anfield Road”. Ce scrie pe soclu
Înaintea meciului cu Chelsea de duminică (ora 16:05, Eurosport), o casă de pariuri a realizat o lovitură de imagine în fața stadionului „Anfield Road”. A realizat o statuie a lui David Moyes, pe care a amplasat-o în fața arenei din Liverpool
La 24 de ani de la ultimul titlu câștigat în Anglia, Liverpool se pregătește de sărbătoare. „Cormoranii” joacă duminică împotriva lui Chelsea, într-un meci în care echipa lui Brendan Rodgers poate face un pas decisiv către titlul de campioană. O schimbare totală față de ultimele sezoane, în care Liverpool a fost dominată clar de Manchester United, Manchester City sau de Chelsea.
Iar pentru a marca acest moment, casa de pariuri Paddy Power, cunoscută pentru modul de promovare neconvențional, a dat o nouă lovitură de imagine. La câțiva zeci de metri de statuia lui Bill Shankly, pe care clubul de pe „Anfield” a așezat-o în apropierea peluzei „The Kop”, Paddy Power a amplasat o altă statuie. De data aceasta, a lui David Moyes, fostul manager al lui Manchester United, care a avut un sezon catastrofal cu „diavolii”, echipă aflată în acest moment pe locul 7 în prima ligă engleză. „David Moyes, pentru serviciile aduse clubului Liverpool”, se arată în inscripția de pe statuia amplasată în fața arenei pe care se poate decide titlul în Anglia. Numeroși fani ai lui Liverpool, aflați în apropierea lui „Anfield” s-au pozat cu noua statuie, iar pozele au început să devină virale pe Twitter.