Jose Mourinho a înregistrat încă un eșec în fața Barcelonei odată cu eliminarea din Cupa Spaniei. Meciul din sferturi a fost stricat de arbitrul Fernando Vitienes Teixeira. Mourinho a reclamat neacordarea a 3 lovituri de la 11m.
Cotidianul El Mundo Deportivo a publicat o fotografie cu antrenorul portughez în parcarea de la Camp Nou. Conform ziariștilor spanioli, Mou i-ar fi spus lui Teixeira: „Artistule, ce-ți mai place să-ți bați joc de profesioniști”.
Într-un interviu acordat site-ului oficial al clubului, antrenorul lui Inter, Claudio Ranieri l-a „înțepat” pe portughez spunând că niciodată nu a recurs la astfel de practici. „Nu cred să fi așteptat vreodată un arbitru în parcare, după meci”, a spus italianul. Inter este într-o formă incredibilă, echipa la care evoluează și românul Chivu înregistrând opt victorii consecutive în Serie A.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER