Ceea ce se previziona în aceste zile se va întâmpla astăzi – noul Zidane la Arsenal. "Tunarii" au ajuns la o înțelegere cu Marseille pentru 15 milioane de euro, iar Nasri ar urma să efectueze astăzi vizita medicală și să semneze contractul. Seara ar urma să plece din Londra cu destinația Clairefontaine, unde se află cantonamentul echipei naționale a Franței.
OM îi prelungise contractul mijlocașul de origine algeriană în urmă cu câteva săptămâni, ca o mutare strategică pentru a obține mai mulți bani la un transfer.
Sosirea lui Nasri i-ar da undă verde lui Hleb, care este tot mai dornic să părăsească Emirates cu destinația Inter Milano, sau chiar Barcelona ori Real Madrid.
În locul lui Nasri, Olympique Marseille l-ar putea înregimenta pe Ben Arfa, de la rivala Lyon. Acesta nu a dorit să își prelungească înțelegerea cu campioana Franței, iar președintele Jean Michel Aulas ar fi de acord cu această mutare, dacă lyonezii vor primi aceeași sumă de bani ca în cazul unui transfer în afară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER