Arsenal, aproape de primul transfer sonor al verii: Petr Cech! Wenger a preferat să plătească 15 milioane de euro când a auzit ce jucători vrea Mourinho la schimb
Arsenal este aproape de perfectarea transferului lui Petr Cech, de la Chelsea, după ce portarul de 33 de ani a primit acordul lui Mourinho de a părăsi gruparea londoneză în această vară.
Ajuns rezerva lui Thibault Courtois, Cech i-a transmis managerului portughez că vrea să joace titular la o altă echipă, iar Mou i-a acceptat doleanța. Mourinho ar prefera însă ca Cech să ajungă într-un alt campionat, fiind dorit și de francezii de la PSG.
Totuși, cehul ar vrea să rămână în Anglia, iar Arsenal este opțiunea cea mai tentantă. Daily Mail anunță că tunarii au demarat negocierile cu Chelsea, iar cele două părți au ajuns la un acord de principiu pentru 15 milioane de euro.
Mourinho ar fi vrut un jucător la schimb: Walcott sau Oxlade-Chamberlain
Asta după ce Wenger a refuzat ferm prima propunere a lui Mourinho: oferirea unui jucător la schimb, fie Theo Walcott, fie Alex Oxlade-Chamberlain. Tehnicianul lui Arsenal nu a vrut însă să se despartă de niciunul dintre cei doi internaționali englezi, preferând să plătească o sumă importantă, mai ales când vorbim despre un portar de 33 de ani.
Dacă transferul se va perfecta, cehul va deveni în mod cert titular, iar Arsenal se va despărți de unul dintre Wojciech Szczesny sau Ospina. Cel mai probabil polonezul e cel care va pleca, mai ales că a intrat în dizgrație în partea a doua a sezonului, după ce a fost prins fumând în vestiar și și-a pierdut locul de titular.