Arsenal e supercampioana Angliei! Echipa lui Wenger învinge Chelsea pe Wembley, 5-2 după loviturile de departajare, la primul meci important pentru sistemul „ABBA”. Courtois și Morata i-au „interzis” lui Conte al doilea trofeu în Albion

  • Arsenal e supercampioana Angliei! Echipa lui Wenger a învins Chelsea, la penalty-uri, în marele meci de pe Wembley, după 1-1 în timpul regulamentar. Victor Moses a deschis scorul în startul reprizei a doua, Pedro a fost eliminat în minutul 80, iar bosniacul Sead Kolasinac a trimis meciul la penalty-uri, un minut mai târziu.
  • La loviturile de departajare, bătute în premieră în sistemul „ABBA”, portarul Courtois și vedeta Alvaro Morata au ratat pentru Chelsea, iar francezul Giroud a marcat golul care a dus Supercupa pe Wembley, ajutându-l pe Wenger să ajungă la 17 trofee câștigate de când a preluat-o pe Arsenal.

Fără Sanchez, Koscielny, Ozil, Hazard, Bakayoko și Morata. Așa au început Arsene Wenger și Antonio Conte primul mare eveniment fotbalistic al sezonului în Anglia. Pe legendarul Wembley, derby-ul Nordului Londrei avea să aducă dramatism și spectacol, iar startul a fost dat de Alexandre Lacazette, francezul adus de la Lyon lovind bara, în minutul 23, după o execuție superbă. Replica lui Chelsea a fost palidă și a venit 13 minute mai târziu, când Cech a respins în corner un șut violent al lui Pedro. A fost ultimul moment în care spaniolul și-a ajutat echipa.

Imediat după pauză, în minutul 47, nigerianul Moses a primit o pasă excelentă de la căpitanul Gary Cahill, a fentat linia ofsaid-ului și l-a dus pe Conte la o repriză de al doilea trofeu în Anglia. Când planurile managerului italian mergeau cum nu se putea mai bine, o prostie a lui Pedro a complicat finala. Atacantul spaniol a avut un moment în care și-a pierdut luciditatea, s-a dus cu talpa pe glezna lui Xhaka, iar Bobby Madley l-a trimis mai repede la vestiare. Din faultul rezultat, același Xhaka l-a găsit perfect din lovitură liberă pe Kolasinac, fundașul bosniac a marcat cu capul, chiar la debut, iar câștigătoarea avea să se decidă la penalty-urile executate, în premieră, în sistemul „ABBA”, copia tiebreak-ului de la tenis.

Chelsea a înscris prima, prin Cahill, apoi ambele echipe au avut la dispoziție o serie de câte două lovituri. Cu Walcott și Monreal siguri pe ei, tunarii au trecut în avantaj, iar Conte a plătit pentru extravaganța de a-l lăsa pe portarul Courtois să execute al doilea. Belgianul a trimis mult peste poartă, Morata a fost interceptat de Cech, iar Oxlade-Chamberlain și Olivier Giroud au marcat golurile decisive.

Supercupa câștigată pe Wembley e a 15-a din istoria lui Arsenal și a șaptea sub domnia lui Arsene Wenger. De altfel, cu triumul obținut astăzi, legendarul manager francez ajunge la 17 trofee aduse în vitrina lui Arsenal (trei titluri, șapte Cupe ale Angliei și șapte Supercupe).

Arsenal – Chelsea 1-1, 4-1 după penalty-uri (Kolasinac 82 / Moses 47)

  • Arsenal: Cech –   Bellerin, Holding, Mertesacker, Monreal – Oxlade-Chamberlain, Xhaka, Elneny, Iwobi (Walcott 66) – Welbeck (Nelson 88), Lacazette (Giroud 66)
  • Chelsea: Courtois –   Azpilicueta, David Luiz, Cahill – Moses, Fabregas, Kante,   Alonso (Rudiger 79)  –   Willian (Musonda 83), Batshuayi (Morata 74),   Pedro

5-2: Atacantul francez nu clipește, își păstrează calmul, bate perfect, aproape de vinclu, și Arsenal e supercampioana Angliei!

4-2: Alex Oxlade-Chamberlain înscrie calm, în dreapta lui Courtois, și îi oferă lui Olivier Giroud șansa de a închide finala!

3-2: Alvaro Morata execută în dreapta lui Cech, dar veteranul lui Arsenal are un plonjon superb și respinge de lângă bară!

3-2: Decizie surprinzătoare a lui Conte! Thibaut Courtois e trimis să bată al doilea, dar trimite mingea mult peste poartă și Arsenal are prima șansă!

3-2: Fundașul Nacho Monreal face un mic pas înaintea șutului, îl păcălește pe Courtois și își aduce echipa în avantaj.

2-2: Theo Walcott înscrie și el sigur și egalează. Urmează Nacho Monreal.

1-2: Gary Cahill, căpitanul lui Chelsea, e primul care execută și înscrie cu un șut bun, în dreapta lui Courtois.


INFO: Interesant e faptul că vom asista la folosirea în premieră a sistemului „ABBA” într-un meci dintr-o competiție importantă. Loviturile de la 11 metri nu se vor mai executa după rețeta clasică, alternativ, ci o echipă va bate un penalty, apoi ambele formații vor avea la dispoziție câte două lovituri.


Minutul 90+5: Mergem la penalty-uri! Fabregas pune o minge pe capul lui Morata, atacantul spaniol se află într-o poziție foarte bună, dar lovitura sa de cap nu are forță, se duce pe lângă poartă și marea achiziție a lui Conte ratează șansa de a marca un gol decisiv chiar la debut. Bobby Madley fluieră pentru ultima dată, iar câștigătoarea Community Shield va fi aflată după loviturile de departajare.

Mai jos, pe larg despre accidentarea care l-a scos din joc pe Mertesacker și ghinionul germanului:


Minutul 82: GOOOOOL CHELSEA! Xhaka bate excelent o lovitură liberă din partea stânga, Kolasinac se demarcă exemplar, reia cu capul din careu și înscrie primul gol în tricoul lui Arsenal într-un moment cum nu se poate mai potrivit! Lucrurile se complică pentru Chelsea, care trebuie să se apere cu un om în minus timp de aproximativ 10 minute, dar vestea bună pentru Conte e că, în caz de egalitate, se va trece direct la executarea loviturilor de pedeapsă.

Italianul de pe banca albaștrilor mută imediat, post pe post, cu Musonda în locul lui Willian.


Minutul 81: ROȘU CHELSEA! Pedro are un moment în care-și pierde cumpătul, intră cu talpa pe glezna lui Xhaka, Madley nu stă pe gânduri și spaniolul vede cartonașul roșu direct!


Minutul 76: Courtois își arată clasa! Elvețianul Xhaka trimite unul dintre șuturile care l-au făcut celebru în ultimii ani, execuția sa e foarte bună și se duce direct spre vinclu, dar Courtois are un plonjon formidabil și reușește, cumva, să devieze balonul în corner.


Minutul 74: Alvaro Morata debutează pentru Chelsea într-un meci oficial! Antonio Conte mută post pe post, îl scoate pe belgianul Batshuayi și apelează pentru prima dată la atacantul spaniol adus de la Real.


Minutul 66: Wenger simte nevoia unui restart în linia ofensivă și face o dublă schimbare. Ies Iwobi și Lacazette și intră Giroud și Walcott. Mai multă viteză în flancul drept și un atacant mult mai puternic pentru tunari.


Minutul 47: GOOOOL CHELSEA! Apărarea lui Wenger respinge prost o minge după un corner executat de Willian, Cahill câștigă un duel aerian la marginea careului de 16 metri și trimite mingea spre Moses, nigerianul păcălește linia ofsaidului, preia perfect în fața lui Cech, apoi îl învinge pe portarul tunarilor cu o execuție simplă! 1-0 pentru Chelsea și Conte e aproape de al doilea trofeu în Anglia.


Minutul 46: S-a reluat meciul de pe Wembley, fără schimbări în cele două echipe.


Minutul 45+2: Pauză pe Wembley, după o repriză în care cea mai mare ocazie a fost ratată de Lacazette.


Minutul 37: Willian, galben pentru simulare. Brazilianul intră în careu, forțează un contact cu Bellerin, apoi cade spectaculos, dar nu-l impresionează pe Bobby Madley și e avertizat. Patru cartonașe galbene deja, în 37 de minute.


Minutul 35: Răspunsul lui Chelsea vine de la Pedro, pe contraatac. Spaniolul preia frumos o pasă lungă a lui Willian, șutează de lângă Holding, dar Cech respinge în corner.


Minutul 32: Prima schimbare la Arsenal. Iese Mertesacker, accidentat, și intră Sead Kolasinac, fundașul adus în această vară. Monreal va trece în centrul apărării, iar bosniacul va juca în flancul stâng.


Minutul 23: BARĂ‚ ARSENAL! Welbeck pasează pentru Lacazette, francezul preia în interiorul careului, trimite foarte frumos, cu dreptul la colțul lung, dar Courtois  are noroc și execuția vârfului cumpărat de la Lyon lovește bara.


16:00 A început meciul de pe Wembley. Marii absenți sunt Alexis Sanchez și Mesut Ozil, de la Arsenal, respectiv Eden Hazard și Alvaro Morata, de la Chelsea. Practic, în afară de Lacazette, niciun alt transfer nu și-a făcut loc în cele două echipe de start.


Arsenal și Chelsea se duelează, cu începere de la ora 16:00, în cea de-a 95-a ediție a Supercupei Angliei. ‘Tunarii’ sunt câștigătorii Cupei Angliei, în timp ce echipa lui Conte a triumfat în Premier League în sezonul trecut.

Coquelin, Gabriel și Wilshere vor lipsi din pricina accidentărilor, iar Wenger va decide în ultimul moment dacă îl va trimite în teren pe Alexis Sanchez. Sanchez a revenit la echipă abia în cursul zilei de marți după o vacanță prelungită ca urmare a participării la Cupa Confederațiilor.

De partea cealaltă, Conte nu se va putea baza pe Hazard și Bakayoko, ambii indisponibili, iar Diego Costa nu se va afla nici măcar în lot. Tehnicianul lui Chelsea i-a transmis atacantului că este liber să-și găsească un alt angajament.

Cele două echipe s-au întâlnit și în finala Cupei Angliei din sezonul trecut, iar Arsenal a câștigat în fața lui Chelsea cu 2-1. Potrivit statisticii, Arsenal nu are nicio șansă să câștige Supercupa, dat fiind faptul că niciodată în istorie câștigătoarea Cupei Angliei nu a reușit să se impună în Supercupă având același adversar ca în cupă.

Confruntarea de astăzi va fi cea de-a treia dintre cele două formații în Supercupă. Chelsea a câștigat în 2005, iar Arsenal în 2015. Chelsea și Arsenal au jucat Supercupa Angliei de șapte ori fără a câștiga trofeul și doar Manchester United stă mai rău din acest punct de vedere, ‘diavolii’ pierzând meciul inaugural al sezonului de nouă ori. Referitor la Manchester United, echipa de pe ‘Old Trafford’ este ultima care a reușit să câștige consecutiv titlul în Premier League și Supercupa Angliei, iar asta se întâmpla în 2010.

Acesta va fi cel de-al patrulea duel dintre Arsenal și Chelsea pe noul Wembley. Meciul din Supercupă va egala confruntările dintre Chelsea și Tottenham, respectiv Chelsea și Manchester United, partide care s-au jucat tot de câte patru ori de la inaugurarea noii arene.

Publicat: 06 08. 2017, 18:09
Actualizat: 06 08. 2017, 18:31