Arsenal i-a mărit salariul lui Nasri:** va câștiga într-o săptămână cât un stelist într-un an!
Arsenal Londra nu dă bani mulți pe achiziții, însă își plătește
regește tinerii fotbaliști. Șefii clubului au încheiat un nou acord
cu mijlocașul francez Samir Nasri, căruia aproape i-au dublat
contractul.
Astfel, fotbalistul în vârstă de 23 de ani va încasa 116.000 de
euro săptămânal, față de 70.000 cât avea până în prezent, ceea ce
înseamnă că în următorii 5 ani, cât durează angajamentul cu
Arsenal, va primi în total peste 30 de milioane de euro! Spre
comparație, salariul unui jucător de la Steaua nu sare de plafonul
de 120.000 de euro ANUAL, adică un pic mai mult decât câștigă
starul lui Arsenal în 7 zile.
Nasri a sosit la Arsenal de la Olympique Marseille în 2008 pentru
16 milioane de euro, dar valoarea lui s-a ridicat între timp la 25
de milioane de euro, conform site-ului transfermarkt.de.