Arsenal i-o face din nou Barcei! Îi ia o nouă perlă din curte când nici nu a decis dacă îi dă drumul lui Cesc Fabregas
În timp ce Fabregas așteaptă cu nerăbdare ca Arsenal să accepte
oferta 40 de milioane de euro din partea Barcelonei, „tunarii” își
asigură echipa.
Văzând că rețeta este de succes, ultimul transfer al lui Arsene
Wenger este tot un jucător din pepiniera Barcelonei, așa cum a fost
și cazul lui Cesc. Hector Bellerin este fundaș dreapta, are 16 ani,
iar Arsenal a început deja să scoată pe piață tricouri imprimate cu
numele său, semn că tânărul este deja o promisiune pentru prima
echipă a grupării londoneze.
„Eram acasă, când tatăl meu mi-a spus că mă caută Arsenal
la telefon. Nu m-am decis pe moment, deoarece am jucat toată viața
mea la Barcelona, iar decizia era una foarte dificilă. Dar, după ce
am evaluat oferta, am decis să merg la Londra. Dacă vrei să fii
profesionist, alegi cea mai bună soluție pentru tine. Am vorbit cu
domnul Wenger și mtotul a mers extraordinar. Sunt încântat de
faptul că aici mi se acordă atâta atenție. Când cineva îți
garantează că poți juca în prima echipă și nu oriunde, ci în
Premier League, este dificil să refuzi”, a spus Bellerin
în The Sun.