Arsenal își face echipă de titlu! După transferurilor lui Ceballos și Pepe, „tunarii” vor doi fotbaliști de la Juventus
Arsenal își echipă echipă cu care să le pună probleme forțelor Manchester City și Liverpool, în Premier League. „Tunarii” i-au luat deja pe Dani Ceballos (22 de ani), de la Real Madrid și pe Nicolas Pepe (24 de ani), noua senzație de la Lille, dar nu vor să se oprească aici. Trupa lui Unai Emery a pus ochii, acum, pe doi fotbaliști de la Juventus.
Este vorba despre Daniele Rugani (25 de ani) și Sami Khedira (32 de ani). De la Arsenal la Juventus a juns, liber de contract, galezul Aaron Ramsey (28 de ani). Cotidianul Metro anunță astăzi că echipa lui Unai Emery îi dorește pe Rugani și Khdira, după ce a dat de probleme în cadrul lotului: Koscielny (33 de ani) refuzat să plece în cantonament cu echipa, iar Mustafi (27 de ani) a devenit indezirabil și va fi îndepărtat, din cauza evoluțiilor sub așteptări.
Concurența de pe posturi la Juventus i-ar putea face pe cei doi să fie de acord cu transferul la Arsenal. Venirea lui Mathijjs de Ligt (19 ani) pe Allianz Stadium îi face aproape imposibilă intrarea în echipă a lui Daniele Rugani, iar pe postul de mijlocaș central, Emre Can, Pjanic, Ramsey sau Rabiot îi fac concurență serioasă lui Khedira.
Presa din Scoția a anunțat, miercuri, că Arsenal va fi destinația lui Kieran Tierney (22 de ani), fotbalistul lui Celtic, în cele din urmă. Conform lui Stephen McGowan, cel mai de încredere jurnalist cu privire la transferurile lui Celtic, cele două cluburi au ajuns marți seară la un acord pentru Tierney. Astfel, CFR va scăpa de unul dintre cei mai buni fotbaliști ai scoțienilor în dubla din turul trei preliminar al Ligii Campionilor.