Arsenal, profit record de 38.000.000 €!

Arsenal Londra a anunțat, astăzi, că a obținut un profit de
peste 38 milioane de euro, pentru anul financiar încheiat la 31
mai, informează AFP, citată de Mediafax.

Cifra de afaceri a societății care deține clubul Arsenal a fost
de aproximativ 340 milioane euro, cu aproape 100 de milioane mai
mult față de aceeași perioadă a anului trecut.

Organizarea meciurilor pe Emirates Stadium aduce venituri
consistente în vistieria clubului, peste 100 milioane de euro
pentru un singur sezon.

„De trei ani, de când ne-am mutat pe Emirates Stadium,
beneficiul grupării noastre este în creștere. Asta e o veste
excelentă, deși, țin să sublinez, profitul nu e un scop în sine
pentru conducerea noastră. Suntem, mai întâi de toate, suporteri ai
acestui mare club de fotbal. Principalul nostru țel este ca echipa
să câștige pe teren. Rentabilitatea grupării noastre este esențială
deoarece este consecința directă a bunei gestiuni a clubului, ceea
ce ne permite să creștem investițiile pentru o continuă
dezvoltare”
, a declarat președintele clubului Arsenal,
Peter Hill-Wood.

Sursă foto: www.arsenal.com

Publicat: 28 09. 2009, 17:09
Actualizat: 28 09. 2009, 17:10