Arsenal se umple de bani!** Wenger va avea o sumă colosală pentru achiziții, după cedarea lui Fabregas și Nasri
Managerul ehipei Arsenal Londra, Arsene Wenger, va avea la dispoziție toți banii pe care clubul său îi va încasa din transferurile jucătorilor Fabregas și Nasri, aproximativ 68 de milioane de euro, sumă din care tehnicianul va trebui să facă uitată plecarea celor doi.
După lungi negocieri cu Barcelona, cele două cluburi au reușit să se înțeleagă, iar Cesc Fabregas va putea pleca la gruparea catalană. De asemenea, Samir Nasri are toate șansele și ajungă la Manchester City, club care este dispus să ofere 28 de milioane de euro pe juătorul francez, informează Dailymail.
Conducerea clubului londenez i-a promis managerului că banii încasați îi vor sta la dispoziție atunci când va avea nevoie de ei pentru aducerea unui jucător. Mai mult decât atât, Arsene Wenger încă dispune de 23 de milioane de euro, sumă asigurată deja conducătorii clubului pentru transferurile din această vară.
Rămâne de văzut însă dacă managerul lui Arsenal va opta pentru aducerea unor jucători consacrați în formația sa, sau va continua în stilul caracteristic, cu jucători tineri pe care preferă să-i aducă la cel mai înalt nivel.
Pe lista lui Arsenal se află jucători precum mijlocașul lui Lille, Eden Hazard, fundașul lui Everton, Phil Jagielka, Garyy Cahill de la Bolton, Chris Samba, de la Blackburn, și Scott Dann, de la Birmingham. De asemenea, O țintă mult mai mare a lui Wenger este atacantul lui Real Madrid, Karim Benzema.