Viitorul lui Wayne Rooney este în continuare incert. Atacantul englez se gândește în continuare să plece de la Manchester United, iar ofertele pentru el nu lipsesc.
Recent, s-a discutat despre un interes din partea Barcelonei, care s-a adăugat pe lista „pețitoarelor” care le mai cuprinde pe AS Monaco și PSG. Daily Mail spune însă că Rooney are și o șansă destul de bună de a rămâne în Anglia, acolo unde este dorit de Arsenal Londra, grupare care îi oferă un salariu stagional de 12 milioane de euro.
Arsene Wenger ar analiza în aceste zile această posibilitate, potrivit sursei citate, care mai spune și că atacantul nu ar refuza o trecere pe Emirates. Totul se va decide la începutul lunii iulie, înainte ca Manchester United să își reia pregătirile pentru noul sezon.
65 de milioane de euro este cota actuală a lui Rooney (transfermarkt.de)
12 goluri a marcat atacantul englez în sezonul trecut din Premier League și a oferit 10 assisturi
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER