Arsene Wenger a luat decizia așteptată de luni bune de fanii lui Arsenal! Ce alegere a făcut legendarul manager
Antrenorul francez Arsene Wenger, în vârstă de 67 de ani, a acceptat un nou contract pe două sezoane și va rămâne la Arsenal Londra, la propunerea conducerii clubului, a anunțat, marți, BBC.
Arsenal a câștigat Cupa Angliei, după o finală cu Chelsea (2-1), și a salvat un sezon în care a ratat calificarea în Liga Campionilor, după 21 de ani. Este al 13-lea trofeu de acest gen din istoria clublui. Tot BBC a anunțat, sâmbătă (n.r. – 27 mai), că antrenorul aflat la Arsenal din 1996 va primi un nou contract, rezultatul din finala Cupei Angliei neinfluențând soarta francezului.
Wenger și patronul de la Arsenal, Stan Kroenko, au avut o întâlnire, luni, pentru a stabili viitorului antrenorului, iar acum britanicii scriu că anunțul oficial va fi făcut miercuri. Contractul pe care Arsene Wenger îl avea cu Arsenal a expirat la finalul stagiunii recent încheiate din Premier League.
În campionat, Arsenal a terminat sezonul pe locul cinci, cu 75 de puncte, la 18 puncte distanță de campioana Chelsea Londra, pe care a învins-o în finala Cupei Angliei, și a ratat calificarea în Liga Campionilor după 21 de ani.