Arsene Wenger, la meciul 1.000 pe banca tehnică a celor de la Arsenal

Arsene Wenger, la meciul 1.000 pe banca tehnică a celor de la Arsenal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Arsene Wenger va fi, sâmbătă, la meciul cu numărul 1.000 pe banca tehnică a formației Arsenal Londra, în întâlnirea din deplasare cu Chelsea, din Premier League, informează AFP.

Privit cu neîncredere la sosirea sa în Marea Britanie – Evening Standard titrând „Arsene who? (Arsene și mai cum?) – antrenorul francez a reușit să se impună rapid și să reziste timp de 18 ani la conducerea „tunarilor”. Wenger sosea atunci din Japonia, de la Nagoya Grampus Eight, și îi lua locul la Arsenal lui Bruce Rioch, la 30 septembrie 1996.

„Ne-am întrebat dacă acest francez cu ochelari și care arată ca un profesor ar putea cunoaște bine fotbalul”, declara fostul căpitan al lui Arsenal, Tony Adams.

După aproape 20 de ani, fotbalul englez recunoaște în unanimitate meritele antrenorului de 64 de ani, originar din Alsacia, în schimbarea imaginii sportului inventat chiar în Insulă. Deși nu a fost un colecționar de trofee ca Alex Ferguson, Wenger a impus respect prin munca sa, prin stilul imprimat echipei, prin jucătorii descoperiți și șlefuiți, dar și prin menținerea echipei Arsenal în partea superioară a ligii engleze, având la dispoziție bugete mai mici decât ale „granzilor” campionatului.

În 999 de meciuri pe banca „tunarilor”, Wenger a obținut 579 de victorii, 223 de egaluri și 197 de înfrângeri, echipa sa înscriind 1.845 de goluri și primind 961.

În anul 2003, ca urmare a contribuției avute la dezvoltarea fotbalului englez, Wenger a primit titlul de ofițer al Imperiului Britanic din partea reginei Elisabeta a II-a, suporter al echipei Arsenal.

Sub conducerea lui Wenger, Arsenal a cucerit titlul de trei ori (1997/1998, 2001/2002, 2003/2004) și Cupa Angliei de patru ori (1997/1998, 2001/2002, 2002/2003 și 2004/2005). În Liga Campionilor, Arsenal a pierdut, în 2006, la Paris, finala competiției, cu scorul de 1-2, în fața echipei FC Barcelona, aceasta fiind cea mai bună performanță pe plan internațional din cariera lui Wenger. Totodată, cu Wenger pe banca tehnică, Arsenal a pierdut în 2000, la Copenhaga, după executarea loviturilor de departajare, finala Cupei UEFA, în fața formației Galatasaray Istanbul, la care evoluau Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică,
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică, "bomba" lui Dan Şucu pentru banca Rapidului! Antrenorul spune "da" cu o condiţie | EXCLUSIV
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
"A plecat la marea armată de îngeri din cer". Alex, militarul găsit împuşcat în cap în Târgu Jiu, a murit…
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face totul la fel. Sunt fericit
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face…
Elena Larisa în vârstă de 12 ani a dispărut din Galați, iar mama ei o căuta disperată. Unde a fost găsită, 24 de ore mai târziu
Elena Larisa în vârstă de 12 ani a dispărut din Galați, iar mama ei o căuta disperată. Unde a fost…
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
"Ceasul rău l-a dus acolo" Constantin a fost găsit fără suflare în Iași, la trei luni de la dispariție. Bărbatul…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×