Fostul antrenor al lui Arsenal, Arsene Wenger, a precizat că vrea să se întoarcă pe banca tehnică, începând cu anul viitor, 2019. Tehnicianul a decis să nu mai antreneze din vară, când a plecat de la echipa din Londra, după 22 de ani petrecuți pe banca stadionului Emirates.
„În momentul de față mă odihnesc și mă uit mult la fotbal. Sunt aici, pe Wembley, unde am jucat multe meciuri și am amintiri frumoase aici, care îmi lipsesc. Așa cum am mai spus, ar fi mai bine să nu rămân în Anglia pentru că am petrecut foarte mult timp aici, la un singur club, și ar fi mai bine să merg în altă parte. Nu pot spune unde, pentru că nu știu. Nu m-am decis încă (n.red. – dacă va fi echipă de club sau națională)”, a spus antrenorul de 69 de ani, potrivit Sky Sports.
Numele lui Arsene Wenger a apărut și pe lista conducerii lui Real Madrid, care sunt în căutarea unui înlocuitor pentru Julen Lopetegui. Tehnicianul francez poate ajunge și la PSG, conform jurnaliștilor din persa internaționala, campioana din Ligue 1 îl dorește pe Wenger în postura de director sportiv, să lucreze alături de actualul antrenor, Thomas Tuchel.
Arsene Wenger s-a despărțit de Arsenal la finalul sezonului trecut, după ce a stat pe banca „tunarilor” 22 de ani, perioadă în care a cucerit 17 trofee – 3 titluri în Premier League, 7 Cupe ale Angliei și 7 Supercupe ale Angliei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER