Arthuro, dat afară și de la Terek!

Fostul atacant al Stelei, Arthuro (foto), a fost dat afară de noua sa echipă, Terek Groznîi, din motive disciplinare.

„Am lăsat Steaua undeva în urmă și sper să încep o nouă viață fotbalistică la Terek. Am suferit destul din cauza lui Gigi Becali și nu cred că în altă parte a lumii pot întâlni jigniri mai mari“, spunea Arthuro nu demult pentru ProSport, într-un cantonament din Turcia. Ei bine, brazilianul a pățit-o și în Rusia la noua sa echipă. Chiar înainte de începerea campionatului, contractul său a fost reziliat din cauze disciplinare, el având un conflict mai mult decât verbal cu antrenorul secund al echipei. „În Rusia, poți să ai contract și zece ani, dacă ei îți spun că trebuie să pleci, te duci, că nu ai ce face. Altfel e de rău“, susțin fotbaliștii români care au evoluat în acest campionat.

Cecenii au dorit să-l înlocuiască pe brazilian cu stelistul Vali Badea sau, mai nou, cu Marius Niculae. Primul a căzut testul medical, iar dinamovistul a refuzat, deși clubul ar fi primit două milioane de euro în schimbul său.

"Îmi pare rău de Arthuro, chiar dacă nu mai e jucătorul nostru. Față de alți fotbaliști, el are nevoie de o lungă perioadă de adaptare" – Valeriu Argăseală, președinte Steaua

Publicat: 27 03. 2009, 08:50
Actualizat: 27 03. 2009, 08:58