Ajunși să fie rivali în prima Ligă rusească, Ropotan și Florentin Petre rămân în continuare prieteni. Deși nu mai este de ceva timp la Dinamo, mitul "vânzării" colegului de cameră al lui Florentin Petre funcționează în continuare. Mijlocașul lui Terek a mărturisit că atunci când era la Dinamo a petrecut ceva timp cu Ropotan în cameră, iar acum Adrian a ajuns la Dinamo Moscova.
"Am jucat împreună și acum am ajuns să fim adversari. Eu am tot vândut colegii de cameră, dar când stăteam cu Ropotan, îi spuneam că acum el mă va vinde pe mine. Arthuro a auzit că "am tot vândut" jucători și mi-a zis că acum poate îl vând și pe el. Fotbalul din Rusia este foarte greu, dar "Ropo" e talentat și sunt convins că va reuși. Clar e că trebuie să muncească foarte mult. La Dinamo nu vor fi niciodată probleme cu jucătorii. Mereu au avut fotbaliști buni pe toate posturile și nu cred că vor avea de suferit după plecarea lui "Ropo". ", a spus Florentin Petre la gsptv.
Ropotan a semnat un contract pe patru ani cu gruparea de primă ligă, Dinamo Moscova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER