AS Roma, pe cale de a fi părăsită în masă de vedetele echipei

Alarmă la Roma! Nu este vorba doar de accidentări sau de jucători ieșiți din formă, este vorba despre grave probleme economice și este clar că lucrurile nu sunt în regulă, fie și pentru simplul fapt că salariile au început să întârzie în mod constant, mai întâi cele ale salariaților clubului dar, mai nou, și ale membrilor lotului.

Pentru ca tabloul să fie și mai negru, a venit eliminarea din Champions League și înfrângerea cu Juventus, actualul loc șase lăsând loc la slabe speranțe pentru ca echipa din Cetatea Eternă să prindă, fie și la limită, a unui loc de Ligă. Ceea ce ar atrage dupa sine, ca să cităm presa italiană "un inevitabile fuggi-fuggi…", iar printre cei care vor schimba sigur domiciliul se află Mexes, cu un picior în curtea lui Milan, Juan și Aquilani.

Departe de Firenze, și mai departe de Genova

De fapt, așa stau lucrurile și pe harta geografică a Italiei. Coincidență sau nu, cert este că Fiorentina lui Adi Mutu se află în fața romanilor, la trei puncte distanță, iar Genoa lui Milito, care se află pe ultimul loc de Champions League, se găsește la cinci lungimi depărtare. Loteria loviturilor de departajare, care i-a fost fatală Romei în optimea cu Arsenal a însemnat și o gaură financiară de cel puțin șapte milioane de euro, ca să nu mai vorbim de faptul că intrările prevăzute de analiștii financiari au fost mult sub cele date ca sigure, în special cele provenite din vânzările de bilete și de tricouri.

Sigur, la fel ca și în multe alte cazuri, întârzierile la plata salariilor ar putea fi semnalul unei false crize, motiv pentru Unicredit, garantul Romei, să verse niște bani în plus în vistieria Romei. "Fanii ar dori ca lucrurile să stea în felul acesta dar, din păcate, Roma trece printr-o criză profundă", spun surse din cadrul federației.

Nu sunt salvatori, ci doar profitori

Nimeni nu a dorit până acum să trateze cu Rosella Sensi, singurii care au dat târcoale la Trigoria fiind oamenii lui Milan, care-l doresc pe Mexes, ai lui Juve, care vor să-l transfere la parametri zero pe Aquilani, dar pentru asta ar trebuie ca acesta să-și răscumpere singur restul contractului, în timp ce pentru Vucinic s-a zis deja pas lui Inter, care dorea să achite jenanta sumă de 1,4 milioane de euro pentru atacantul muntenegrean. În plus, cine ar putea să mai garanteze cele cinci milioane anual pentru Totti? Nimeni, dar s-ar putea ajunge până la chetă publică, suporterii declarând deja că vor strânge ei bani de la firmele puternice din capitala Italiei pentru ca Francesco să rămână pe loc.
 

Publicat: 24 03. 2009, 12:25
Actualizat: 24 03. 2009, 13:53