„Așa procedează o echipă mare”. Șumudică, mulțumit după încă o zi perfectă. Ce le-a promis fanilor pentru următorul meci

Kayserispor, cu Marius Șumudică pe bancă, continuă să impresioneze în campionatul Turciei. La finalul meciului cu ultima clasată Genclerbirligi, tehnicianul s-a declarat fericit pentru că are același număr de puncte ca Beșiktaș, campioana en-titre.

„Astăzi meritam să câștigăm. Am vrut să câștig trei puncte. Jucătorii s-au autodepășit. Așa procedează în mod obișnuit o echipă mare. Am câștigat trei puncte foarte importante. Avem același număr de puncte precum campioana Beșiktaș.

Jocul nostru va fi mai bun cu Bașakșehir. Vom face totul să câștigăm. Spectatorii vor vedea un meci bun”, a declarat Marius Șumudică, conform site-ului milliyet.com.tr.

Kayserispor a învins duminică în deplasare, cu scorul de 2-1, formația Genclerbirligi, în etapa a 12-a din campionatul Turciei. În clasament, formația pregătită de Marius Șumudică acumulează 22 de puncte și se menține pe locul 4, la egalitate cu Beșiktaș, ocupanta locului 3, și la doar patru puncte de primele două clasate, Galatasaray și Istanbul Bașakșehir. Prima echipa aflată sub locurile de Europa League, Sivasspor, are 19 puncte.

 

Publicat: 19 11. 2017, 17:25
Actualizat: 19 11. 2017, 17:26