Zinedine Zidane caută soluții de fotbaliști care s-o scoată pe Real Madrid din criza pe care o traversează în acest sezon. Managerul francez a rezolvat primul transfer și l-a adus pe Eder Militao de la FC Porto, iar acum „Zizou” a pus ochii pe un alt brazilian. Este vorba despre Felipe Anderson (25 de ani), de la West Ham, care ar fi una dintre mutările surpriză ale lui Zidane.
Presa din Anglia a făcut anunțul-surpriză. Brazilianul a ajuns în vara trecută de la Lazio la West Ham și a impresionat în Premier League. Sky Sports News scrie că Real Madrid ar fi gata să achite 75 de milioane de euro pentru aducerea brazilianului, însă acesta este doar o variantă de back-up, în cazul în care madrilenii nu vor reuși să-l aducă pe „Bernabeu” pe Eden Hazard, starul lui Chelsea.
West Ham l-a cumpărat anul trecut pe Felipe Anderson, de la Lazio, în schimbul a 38 de milioane de euro. De la venirea la Londra, atacantul brazilian a marcat de opt ori și a livrat patru pase decisive pentru „Ciocănari”. Felipe Anderson a semnat cu West Ham până în 2022.
În ceea ce-l privește pe Eden Hazard, se spune că Florentino Perez a făcut o primă ofertă de 82 de milioane de euro către Chelsea, însă londonezii nici n-au vrut să audă. Chelsea a primit, recent, interdicție la transferuri și e greu de crezut că vor renunța la cel mai bun om în condițiile în care nu vor putea transfera nimic în loc.
Felipe Anderson a semnat cu West Ham în vara lui 2018.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER