„Asta e picătura care a umplut paharul! Nu mai pot continua așa!” Un star al lui Arsenal a spus tot ce crede după ultima decizie a lui Wenger. Gestul „urât” care l-a făcut să explodeze

Viitorul lui Lucas Perez la Arsenal pare decis, după ultima decizie a clubului, care a provocat o reacție dură a atacantului în presa din Spania.

Tunarii au decis să-i ofere tricoul cu numărul 9, purtat de vârful spaniol în sezonul trecut, francezului Alexandre Lacazette, transferat în această vară de la Olympique Lyon, fără ca măcar să îl consulte pe Perez în prealabil.

Site-ul spaniol „La Voz de Galicia” a publicat dialogul avut de Perez cu Dick Law, oficialul lui Arsenal care se ocupă de transferuri, în care fotbalistul și-a exprimat frustrarea pentru evenimentele din ultimele luni.

„Vreau să plec, să joc și să fiu fericit! Anul trecut am primit foarte puține oportunități, iar atunci când le-am primit am profitat de ele. Acest sezon va fi în mod evident la fel. Vreau să lupt pentru a juca la națională. Vreau să joc fotbal, dar pentru asta trebuie să plec. Și cred că cel mai bun loc pentru mine e acasă, la Deportivo!

Arsenal nu se comportă bine cu mine. Iar decizia prin care mi-au luat numărul 9 fără să-mi spună reprezintă picătura care a umplut paharul pentru mine.

Nu poate continua așa. Am oferit totul, dar gestul nu a fost reciproc, deci nu mai pot suporta. Mă simt înșelat! În februarie nu am fost lăsat să plec în China, cu promisiunea că voi juca mai mult, dar apoi am primit și mai puține șanse.

Dar treaba cu numărul a fost un gest urât! Pe drum, Lacazette l-a întrebat pe antrenor și el a acceptat. Abia după mi-a zis! Anul trecut el (n.r. Wenger) mi-a spus că înțelege că sunt supărat. Cred că acum va fi mai rău, deci am nevoie de ajutor„, ar fi spus atacantul, conform La Voz de Galicia.

Deportivo la Coruna și Fenerbahce sunt cele două echipe interesate de transferul lui Lucaz Perez, fotbalist cumpărat în vara lui 2016 de arsenal, chiar de la Deportivo, pentru 20 de milioane de euro.

Publicat: 25 07. 2017, 11:56
Actualizat: 25 07. 2017, 11:57