Asta înseamnă să ai viziune! Santos va încasa două milioane de euro, după ce Neymar a prins finala pentru Balonul de Aur

 FC Santos, clubul care l-a dat fotbalului mare pe Neymar, va primi două milioane de euro de la  Barcelona, deoarece starul brazilian se află printre cei trei finaliști la Balonul de Aur din 2015, a anunțat, luni, site-ul calciomercato.com.

Conform sursei citate, în contractul de transfer al internaționalului brazilian există o clauză prin care Barcelona se obligă la plata a două milioane de euro dacă Neymar va ajunge printre finaliștii Balonului de Aur.

Neymar, în vârstă de 23 de ani, a fost achiziționat de FC Barcelona de la FC Santos în vara anului 2013 pentru 57,1 milioane de euro, dar clubul catalan a cifrat la 86,2 milioane de euro cheltuielile legate de transferul brazilianului.

70 de goluri și 40 de pase decisive a reușit Neymar în tricoul lui Santos, în 134 de meciuri jucate, între 2009 și 2013

Publicat: 30 11. 2015, 17:16
Actualizat: 30 11. 2015, 19:22